Locuitorii din stânga Nistrului care nu au cetățenia Moldovei riscă să fie amendați

Locuitorii din stânga Nistrului care nu sunt și cetățeni ai Republicii Moldova ar putea fi sancționați. O decizie în acest sens a fost aprobată în ședința de ieri a Guvernului, iar documentul a fost trimis spre ratificare Parlamentului.

Potrivit documentului, nedeclararea de către cetăţenii străini şi apatrizi la autorităţile competente în termenul stabilit de lege despre faptul intrării pe teritoriul Republicii Moldova prin segmentul de frontieră moldo-ucrainean, necontrolat de autorităţile de la Chişinău, se pedepsește cu amendă care variază între 20 şi 40 de puncte contravenționale, adică între 200 și 400 de lei.

Acestă condiţie vine de la structurile europene şi se referă şi la locuitorii din stânga Nistrului care nu posedă cetăţenie moldovenească şi care nu s-au înregistrat la organele competente în termen de 90 de zile de la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.