Audierea Maiei Sandu în Parlament, amânată. Motivul: sesiunea nu s-a încheiat

Deputații, cu majoritate de voturi, au aprobat azi în şedinţă propunerea liderului fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț, ca ministrul Educației, Maia Sandu, să nu vină azi în Parlament, iar audierile pe marginea subiectului să fie amânate pentru o altă ședință.

„A fost doar prima parte a BAC-ului, urmează partea a doua, contestaţiile şi sesiunea repetată. De aceea, urmează să avem audieri mai largi la această temă", a declarat preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ.

Revoltați de acest lucru s-au arătat comuniști și liberalii conduși de Mihai Ghimpu. Inna Șupac, deputat PCRM, a menționat că cei de la guvernare vor să plece în concediu pe 12 iulie. Astfel, rezultă că acest subiect va fi transferat pentru septembrie ori chiar octombrie.

Ieri, Ministerul Educaţiei a anunţat rezultatele preliminare la BAC. Potrivit datelor, peste 40% din absolvenţi nu au promovat toate examenele. Ulterior, comuniştii au cerut ca ministrul Educaţiei să vină la şedinţa Legislativului pentru expliaţii. Sesiunea suplimentară va avea loc în perioada 15 – 20 iulie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.