Declaraţia aparţine preşedintelui Parlamentului Suediei, Per Westerberg, şi a fos făcută ieri la Chişinău, în cadrul întrevederii avute cu premierul Iurie Leancă.
Per Westerberg a menționat că Suedia va oferi tot sprijinul necesar pentru ca Republica Moldova să se integreze în familia europeană. Oficialul a reiterat importanța Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, care se va desfășura în luna noiembrie, curent, pentru continuarea procesului de integrare europeană.
La rândul său, premierul a accentuat faptul că Republica Moldova contează pe suportul prietenilor europeni, inclusiv al Suediei, în procesul de integrare europeană. De asemenea, Premierul a apreciat faptul că multe dintre realizările Republicii Moldova se datorează proiectelor sociale aplicate cu suportul financiar și logistic al Suediei.
Strategia de cooperare dintre Republica Moldova și Suedia pentru anii 2011-2014 prevede aplicarea a 16 proiecte, în valoare totală de 36,8 mil. de euro. Acestea vizează consolidarea democrației în domeniul protecției drepturilor omului, dezvoltarea infrastructurii, susținerea femeilor în dezvoltarea antreprenoriatului, descentralizarea, consolidarea măsurilor de încredere între locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.