Într-o declarație comună, făcută publică în cadrul vizitei miniștrilor de Externe ai ţărilor Benelux la Chişinău, se arată că „miniștrii UE salută progresele obţinute de Republica Moldova în vederea respectării angajamentelor agendei europene”.
În context, țara noastră este sprijinită în procesul de parafare a Acordului de Asociere la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, în noiembrie 2013, și semnarea acestuia în 2014.
Despre aceasta miniştrii au vorbit la o conferinţă de presă susţinută în comun cu ministrul de Externe al Moldovei, Natalia Gherman și premierul Iurie Leancă.
„Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei care apără valorile europene”, au spus oficialii din țările Benelux. Aceștia au consemnat aprecierea lor pentru progresele înregistrate de țara noastră în realizarea Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni.
Menţionăm că Republica Moldova este prima țară din cadrul Parteneriatului Estic care a găzduit vizita miniștrilor de Externe ai statelor Benelux în format trilateral: Didier Reynders (Belgia), Frans Timmermans (Olanda) și Jean Asselborn (Luxemburg).