Comuniştii scot oamenii la proteste

Săptămâna viitoare începe cu proteste. Comuniştii sunt gata de aşa-zisa „revoluţie de catifea”. Astfel, potrivit liderului PCRM, Vladimir Voronin, din 23 septembrie, formaţiunea pe care o conduce intiţiază acţiuni de protest în toată republica.

Comuniştii doresc înlăturarea actualei guvernări, care, afirmă ei, este una nereprezentativă. Pentru a-şi atinge scopul aceştia cheamă lumea să protesteze în faţa oficiilor teritoriale ale guvernului şi ale administraţiilor raionale.

„PCRM nu ascunde că acţiunile respective se vor finaliza cu un marş deschis, naţional spre Chişinău. Scopul marşului va fi impunerea morală a Parlamentului de a demite guvernul şi de a anunţa alegeri parlamentare anticipate”, a declarat, astăzi, în cadrul unei şedinţe a formaţiunii, liderul PCRM, Vladimir Voronin. 

Totodată, comuniştii vor cere demiterea imediată a conducerii Comisiei Electorale Centrale, dar şi componenţei actuale a Consiliului Coordonator al Audiovizualului.

Preşedintele PCRM a anunţat că formaţiunea pe care o conduce va începe pichetarea sistematică a Procuraturii Generale, cerând iniţierea imediată a anchetei „în cazurile de hoţie a proprietăţii statului – de la Banca de Economii pînă la Aeroportul Internaţional”.

Comuniştii insistă ca premierul Iurie Leancă, vicepremierul Valeriu Lazăr, ministrului Agriculturii, Vasile Bumacov, şi ministrul de Externe, Natalia Gherman, să fie audiaţi, a prima şedinţă plenară, pe 26 septembrie, în cazurile privătizării Băncii de Economii a Moldovei şi a concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău.

Vladimir Voronin a criticat în termeni duri guvernul condus de premierul Iurie Leancă. Potrivit liderului comunist, regimul a reuşit să înrăutăţească la limită relaţiile cu Rusia şi să cauzeze introducerea embargoului la vinurile moldoveneşti, a fructelor, precum şi o poziţie mai dură a Rusiei în problema livrării de gaze. Mai mult, acesta a afirmat că relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol s-au înrăutăţit pentru că guvernarea este una necompetentă.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.