Premierul Iurie Leancă a avut, ieri, prima intrevedere cu liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk. Cei doi au semnat o decizie protocolară cu privire la prelungirea mecanismului ce se referă la transportul feroviar de mărfuri prin regiunea transnistreană, pentru o perioadă de 1 an și 3 luni.
Prim-ministrul a subliniat că atunci când există dorință, părțile pot ajunge la consens. „Prima noastră întâlnire a fost pozitivă, am reușit să semnăm această decizie protocolară, care este importantă pentru agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului. Vrem să continuăm acest dialog, iar treptat vom găsi soluții pentru toate problemele”, a declarat șeful Executivului.
Evgheni Șevciuk a menționat că prin semnarea acestei decizii s-a ajuns la un consens pentru a dezvolta economia. Acesta a precizat că a fost făcut un calcul și aplicarea acestei decizii va contribui la economisirea a 10 milioane de dolari, dintre care 60 % – de către agenții economici din dreapta Nistrului.
Premierul a menționat că pe agendă a figurat și subiectul privind instalarea unor puncte de control a migrației. „Avem intenția de a invita partenerii internaționali și pe cei de la Tiraspol ca să le demonstrăm cum va funcționa un punct dintre cele care vor monitoriza fluxul migrațional”, a precizat Iurie Leancă.
Potrivit publika.md, liderul de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, a afirmat că locuitorii din stanga Nistrului, care deţin cetăţenia rusă sau ucraineană deja se confruntă cu probleme atât la trecerea frontierei administrative, cât şi a celei externe. „Tiraspolul pledează pentru ca nicio decizie luată de părţi să nu prejudicieze libera circulaţie a cetăţenilor. Dacă aceste proceduri vin să monitorizeze circulaţia cetăţenilor, ele trebuie trebuie să fie îndreptate spre combaterea criminalităţii”, a accentuat Evgheni Şevciuk.
Sursa citată meţionează că, cei doi au avut păreri împărţite şi despre posibilele consecinţe ale semnării Acordului de Liber Schimb dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Potrivit lui Şevciuk, relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol vor avea de suferit, în cazul în care acest document va fi semnat. În acelaşi timp, Iurie Leancă l-a constrazis, afirmând că apropierea de UE va aduce doar beneficii.
Amintim că, decizia protocolară privind transportul feroviar de mărfuri prin regiunea transnistreană a fost semnată pe 30 martie 2012 de ex-premierul Vlad Filat și liderul administrației de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, și urma să expire la 30 septembrie curent. Respectarea prevederilor documentului este garantată de normele internaţionale în domeniul comercial-economic, feroviar şi vamal.