Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, va efectua, în perioada 6-8 noiembrie 2013, o vizită de lucru la Paris, la invitaţia omologului francez.
Potrivit unui comunicat al MAEIE, şefa diplomaţiei moldoveneşti va avea întrevederi cu ministrul Afacerilor Externe şi Europene, Laurent Fabius, ministrul de Interne, Manuel Valls, ministrul Economiei şi Finanţelor, Pierre Moscovici, preşedintele Grupului de prieteni Franţa-Moldova din Adunarea Naţională, Frédéric Reiss, preşedintele Comisiei Afaceri Europene din Senat, Simon Sutour, precum şi cu Paul Jean-Ortiz, consilier diplomatic alpreşedintelui Republicii Franceze, François Hollande.
De asemenea, Natalia Gherman va participa la Conferinţa miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Organizaţiei internaţionale a Francofoniei, care se va desfăşura în perioada 7-8 noiembrie, la Paris.