Trei deputaţi moldoveni participă la Forul parlamentar internaţional

O delegație a Legislativului Republicii Moldova participă la cel de-al II-lea For parlamentar internațional cu genericul „Constituție. Democrație. Parlamentarism”, care se desfășoară astăzi la Moscova. Evenimentul este organizat cu ocazia împlinirii a 20 ani ai Constituției Federației Ruse și Adunării Federale a Federației Ruse.

Din componența delegației fac parte deputații Chiril Lucinschi, Președintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Violeta Ivanov, Președinta Comisiei mediu și schimbări climatice, Zinaida Greceanâi, membru al Comisiei economie, buget și finanțe.

În cadrul Forului vor fi abordate teme precum valorile democratice și opinia publică; evoluția sistemelor politice și electorale, diplomația parlamentară la nivel internațional, experiența rusească și internațională în reforma constituțională.

Tot în cadrul Forului se va desfăşura Conferința internațională ”Tinerii, parlamentarismul și integrarea euroasiatică”.

La lucrările Forului parlamentar vor mai participa Președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Serghei Narîșkin, Președintele APCE, Jean-Claude Mignon, președinți ai forurilor legislative din regiune, reprezentanți ai organizațiilor parlamentare internaționale, experți.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.