Natalia Gherman: Moldovenii ar putea călători fără vize în UE în prima jumătate a anului 2014

Cetăţenii Republicii Moldova ar putea călători fără vize în Uniunea Europeană deja în primul semestru al anului viitor. O declaraţie în acest sens a fost făcută la Publika TV de către ministrul Afacerilor Externe şi Integrării, Natalia Gherman.

„Ieri, Comisia Europeană a formalizat iniţiativa legislativă privind abolirea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni, prin transmiterea propunerii către Parlamentul European, care va fi funcţional până la finele lunii martie 2014, după care va intra în campanie electorală. Considerăm că avem suficient timp ca să obţinem aprobarea aceastei decizii a Comisiei Europene şi a Parlamentului European. Sperăm ca recomandarea să fie aprobată de toate statele membre ale UE, ceea ce înseamnă, de fapt, finalizarea procesului. Aşteptăm că până în martie 2014, procedura va fi finalizată”, a declarat Natalia Gherman.

Ministrul de Externe a spus că este greu de precizat din ce zi şi din ce lună moldovenii vor putea călători liber în UE. Totodată, şefa diplomaţiei moldoveneşlti şi-a exprimat speranţa că acest lucru „se va întâmpla în primul semestru al anului 2014”.

Potrivit Nataliei Gherman, din momentul adoptării deciziei Consiliului şi Parlamentului European, decizia intră în vigoare timp de 20 de zile.

Amintim că, ieri, Comisia Europeană a propus ca moldovenii care deţin paşapoarte biometrice să călătorească fără vize în spaţiul Uniunii Europene.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.