Moldova a intrat in Guinness book

Colectia de Aur a Combinatului Vinurilor de Calitate (IS CVC) Milestii-Mici, decretat recent „Tezaur National”, a fost recunoscuta oficial drept „Cea mai mare colectie de vinuri din lume” si introdusa in Cartea Recordurilor Guinness (Guinness book).

Directorul IS CVC “Milestii Mici”, Mihai Maciuca, a declarat joi presei ca “este o premiera pentru Republica Moldova, care pana in prezent nu a avut alte inregistrari in Cartea Recordurilor lumii”. Potrivit lui, aceasta inregistrare demonstreaza ca “o tara mica, precum este Republica Moldova, are un popor care poate crea valori de dimensiuni mondiale”.

“Ideea de inregistrare in Cartea Guinness a Colectiei de Aur imi apartine, insa realizarea ei a fost posibila cu ajutorul Companiei “Indeprin” SRL (Institutul de dezvoltare a proprietatii intelectuale)”, a precizat Maciuca.

Directorul IS CVC “Milestii Mici”, a regretat ca in Enciclopedia mondiala a vinului sunt notate doar cateva randuri despre vinificatia Republicii Moldova. “Suntem o tara vinicola, care se plaseaza printre primii 10 exportatori de vin din lume, dar nu suntem recunoscuti pe plan mondial. Sper ca inregistrarea in Cartea Guinness ne va oferi aceasta sansa”, a subliniat Maciuca.

La randul sau, directorul “Indeprin” SRL, Eugen Stascov, a facut cunoscut ca procedura de inregistrare a recordului a durat aproape un an, Colectia de Aur inclusa in Cartea Recordurilor insumand peste 1,5 milioane de sticle de vin de colectie.

Vinurile din colectia, care cuprinde circa 80-100 de denumiri, au o vechime de pana la 20 ani, iar cea mai veche sticla dateaza cu anul 1968. In colectie predomina vinurile rosii – 70%, vinurile albe si cele de desert alcatuiesc, respectiv 20% si 10 la suta. Cele mai scumpe vinuri din Colectia de Aur sunt “Morsala”, “Nectar”, "Roua diminetii”, “Trandafirul Moldovei”, produse in anii 1973, 1975, 1978, care costa intre 200 si 480 euro.

Din anul curent, IS CVC “Milestii Mici” a procedat la plantarea vitei-de-vie pentru asigurarea intreprinderii cu materie prima proprie. Totodata, la inceputul lunii septembrie, intreprinderea a obtinul Certificatul de management al calitatii “ISO-2001”.

In total, Colectia de Aur a Combinatului “Milestii Mici” cuprinde peste 2 milioane de sticle de vin. Orasul vinicol subteran “Milestii Mici” se intinde pe o lungime de peste 200 kilometri, are o adancime de pana la 80 metri si este vizitat anual de circa 10 mii de turisti. // Reporter.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.