Moldova.ORG — Până la 30 mai 2007 în Moldova va fi elaborată Strategia natională de integrare socială a copiilor din instituţii de învăţământ de tip special. Decizia în cauză a fost adoptată vineri în finalul întrevederii Primului ministru Vasile Tarlev cu baroneasa Emma Nicholson-Winterbourne, deputat în Parlamentul European, vicepreşedinte al Comisiei pentru politica externă.
Potrivit serviciul de presă al Cabinetului de Miniştri, implementarea proiectului pilot de acest tip a fost iniţiată la Chişinău în ianuarie 2007.
Esenţa noului proiect constă în stabilirea contactelor permanente între copiii de la şcolile obişnuite din capitală şi cei din instituţiile de învăţămînt de tip special. Scopul este de a oferi copiilor orfani şi copiilor invalizi poisbilitatea de a se adapta la realitatea societăţii contemporane. În cadrul tuturor întâlnirilor se organizează concerte, competiţii sportive, concursuri.
Baroneasa Nicholson-Winterbourne, care a vizitat 20 de şcoli încadrate în proiectul pilot, a spus că a fost plăcut surprinsă de activismul copiilor moldoveni şi este sigură de succesul implementării strategiei în ansamblu pe republică.