10 mii puieti de stejar din partea Guvernului

Moldova.ORG — Funcţionarii Aparatului Guvernului au sădit de circa 10 mii de puieţi de stejar, pe o suprafaţă de aproximativ 1,5 hectare cu ocazia în cadrul acţiunii naţionale de plantare a copacilor „Un arbore pentru dăinuirea noastră”, informează serviciul de presă al Executivului.

Vasile Tarlev a plantat arbori împreună cu lucrătorii Aparatului Guvernului în pădurea ocolului silvic Căpriana, raionul Străşnei.

Premierul a specificat că, în urma unor verificări efectuate de către colaboratorii ocoalelor silvice, arborii plantaţi de colaboratorii aparatului Guvernului în anii precedenţi s-au prins la nivel de aproximativ 80-90 la sută. Acest fapt, în opinia sa, denotă eficienţa unor asemenea acţiuni de înverzire a plaiului.

Prim-ministrul a evidenţiat că, graţie mobilizării societăţii şi a potenţialului statului, pe parcursul ultimilor 5-6 ani, s-a reuşi restabilirea unor suprafeţe impunătoare de plantaţii forestiere, inclusiv pe terenuri degradate.

În această primăvară, pe teritoriile localităţilor vor fi sădiţi circa 730 mii de puieţi. Pentru amenajarea localităţilor în cadrul bilunarului ecologist, Guvernul a alocat 41 mil. de lei consiliilor raionale şi municipale, precum şi UTA Găgăuzia.

MOLDOVA.ORG informează: Acţiunea naţională de plantare a copacilor „Un arbore pentru dăinuirea noastră” se desfăşoară anual în debutul bilunarului ecologic din aprilie-mai. Campania a fost instituită prin decret prezidenţial şi este organizată al 12-lea an consecutiv.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.