Cel puţin 175 de accidente de muncă, în urma cărora şi-au pierdut viaţa 54 de persoane, s-au produs pe parcursul anului 2007 la întreprinderi şi organizaţii din Moldova.
Potrivit Procuraturii Generale, în această perioadă s-au produs în total circa 370 de accidente cu implicarea persoanelor, în urma cărora au avut de suferit aproape 200 de salariaţi. Printre victimele acestor accidente au fost nouă femei şi nouă minori.
Cele mai multe accidente de muncă soldate cu decese se înregistrează la întreprinderile care activează în domeniul construcţiilor, serviciilor sociale, agriculturii şi transporturilor.
Procurorii au înaintat administraţiei întreprinderilor 27 de sesizări prin care s-a cerut respectarea legislaţiei muncii şi înlăturarea cauzelor şi condiţiilor ce favorizează traumatismul la locul de muncă.
Numai în primul semestru al anului 2007, inspectoratele muncii au constatat peste 30 mii de încălcări ale legii şi abateri de la actele normative privind protecţia muncii. În aceste cazuri au fost întocmite circa 610 procese-verbale, fiind sancţionate administrativ 411 persoane cu funcţii de răspundere şi 248 factori de decizie au fost sancţionaţi cu amendă în valoare totală de circa 400 mii lei.
Cele mai frecvente încălcări pe care le admit angajatorii sunt cele de ordin organizatoric, inclusiv lipsa serviciului de protecţie a muncii, asigurarea neadecvată a proceselor de producţie cu condiţii nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea salariaţilor, lipsa siguranţei edificiilor, ignorarea măsurilor de securitate a proceselor tehnologice şi de producţie. // BASA-Press