Vizele, principala piedica în calea turistilor din Republica Moldova

Peste 40.000 de turişti din Republica Moldova vor veni în acest an în România, conform estimărilor Marianei Iuga, şeful Biroului de Turism al României la Chişinău. Deşi vizele rămân în continuare o problemă pentru turiştii moldoveni, Mariana Iuga estimează o creştere cu 30% faţă de nivelul din 2007.

Conform aceleiaşi surse, doar în perioada 15 decembrie 2007-15 ianuarie 2008, circa 10.000 de turişti moldoveni au ales România pentru a sărbători Crăciunul, îndreptându-se în special spre staţiunile Poiana Braşov, Sinaia şi Predeal. În schimb, litoralul românesc s-a vândut prost anul trecut în Republica Moldova, piaţa acuzând şocul introducerii vizelor pentru România. În staţiunile de la Marea Neagră au ajuns doar 5.000 de turişti moldoveni, dar în 2008 se speră la o creştere de 100%.

În afară de staţiunile de pe Valea Prahovei şi de Litoral, turiştii moldoveni sunt interesaţi de staţiunile balneare, printre care Sovata, Slănic Moldova, Vatra Dornei, Băile Felix şi Călimăneşti.

În medie, un turist moldovean cheltuieşte pentru un sejur în România circa 300 de euro, dar, conform aceleiaşi surse, s-au vândut şi pachete de 1.000 de euro pentru Crăciun pe stil vechi la Poiana Braşov.

România participă în perioada 8-11 aprilie, ca ţară parteneră, la Târgul Internaţional de Turism de la Chişinău. // Gandul

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.