Moldova.ORG – Decizia artistului Iurie Sadovnic de a acţiona Guvernul moldovean la CEDO a fost determinată de faptul că instanţele naţionale nu i-au satisfăcut întocmai cerinţele în dosarul interpretului contra formaţiei „Zdob şi Zdub”. Iurie Sadovnic consideră că, deşi le-a acordat „Zdubilor” drepturile de autor pentru piesa sa „Draga Otee”, aceştia nu i-au plătit suma pe care o merită. Sadovnic a cerut de la autorii „Bunicăi” jumătate de milion de lei, instanţele naţionale au decis, însă, să i se plătească drepturi de autor de numai 30 de mii de lei, sumă pe care formaţia „Zdob şi Zdub” i-a achitat-o deja, conformându-se deciziei instanţei.
În plângerea sa la CEDO, Iurie Sadovnic acuză statul R. Moldova de nerespectarea drepturilor sale la un proces echitabil şi la protecţia proprietăţii intelectuale.
R. Moldova are astfel un prim dosar la CEDO privind drepturile de autor. – Moldova.ORG
Artistul Iurie Sadovnic la CEDO vs. Moldova
Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.