Publicaţia moscovită „Nezavisimaia Gazeta” a publicat un material de analiză în care susţine că, analizând documentele de arhivă, se poate concluziona că liderul bolşevicilor, Vladimir Ilici Lenin, nu a avut studii superioare, iar diploma sa de studii superioare este, de fapt, un fals.
După o analiză amplă a documentelor de arhivă privind studiile lui Lenin, autorul publicaţiei concluzionează că acesta n-a absolvit Universitatea din Sankt-Petersburg, după cum se credea până acum şi, respectiv, nu avea cum să deţină o diplomă de absolvire dat fiind faptul că nu s-a prezentat în faţa comisiei de stat a facultăţii de drept pentru a susţine examenele.
Mai mult, autorul articolului susţine că majoritatea documentelor care-l vizează pe liderul bolşevic şi care au fost menţionate în sute de ediţii biografice dedicate acestuia, dar şi cele cu referire la istoria Partidului Bolşevic, au fost fabricate sau falsificate.//Flux.md