Marian Lupu anunta o noua Strategie

Moldova.ORG – „Republica Moldova este un stat tânăr care trebuie să compenseze lipsa unor vechi tradiţii democratice cu dezvoltarea unei societăţi civile puternice.” Declaraţia aparţine Preşedintelui Parlamentului R. Moldova, Marian Lupu, care a rostit un discurs la Conferinţa Europeană a Preşedinţilor de Parlament din statele-membre ale Consiliului Europei, ce şi-a desfăşurat lucrările, la 23 mai 2008, la Strasbourg, Franţa. Potrivit unui comunicat de presă, Marian Lupu a spus că un instrument de stimulare a democraţiei participative în R. Moldova este Concepţia privind cooperarea dintre Parlament şi societatea civilă elaborat, în 2005, de Legislativ şi reprezentanţii ONG-urilor.

În opinia lui Marian Lupu, respectivul document oferă societăţii civile posibilitatea de a se implica direct în perfecţionarea cadrului legislativ. Speakerul a mai spus că, în prezent, Legislativul, în cooperare cu organizaţiile neguvernamentale, elaborează Strategia Naţională de Dezvoltare a Societăţii Civile care va elimina lacunele de drept în reglementarea activităţii ONG-urilor şi va oferi un cadru legal favorabil dezvoltării sectorului asociativ.

Speakerul a precizat că Parlamentul optează pentru definirea fondurilor publice destinate susţinerii iniţiativelor civice, subliniind importanţa transparenţei în gestionarea, accesul şi utilizarea acestor fonduri. Marian Lupu a mai spus că este necesară elaborarea unor politici fiscale atractive pentru promovarea activităţilor civice şi filantropice în vederea sporirii interesului mediului de afaceri pentru acordarea de suport activităţilor non-profit. În finalul discursului, Marian Lupu a declarat că ONG-urile din R. Moldova dispun de potenţial enorm. – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.