autor: Irina Nechit
Interviu cu regizorul şi actorul Mihai Fusu
– Cum crezi, stimate Mihai Fusu, “Proiectul 513” este unul de durată sau va rezista doar o primăvară?
Nu ştiu. Ni-l dorim unul de perspectivă, care să dureze tot anul 2009. Depinde de oamenii de teatru şi de proprietarii localului “Club 513” de pe strada Veronica Micle.
– Cândva, ai fost director artistic la “Luceafărul”. Acum vii cu iniţiativa de a inaugura un teatru underground la subsolul aceluiaşi teatru.
Nu e o revenire la “Luceafărul”, în nici un caz. “Club 513” nu are nici o legătură cu Teatrul “Luceafărul”, e un local privat, agreabil şederii. Mă bucur că patronii acestuia, fiind şi ei oameni de creaţie, au acceptat să găzduiască un teatru de alternativă, pe care ne gândim să-l numim “Luni, la opt!”. În seara de luni a fiecărei săptămâni, la ora opt (20.00), vor fi prezentate aici spectacole, lecturi, recitaluri, susţinute de actori din diferite trupe, animaţi de ideea creării unui teatru independent, de alternativă. E un mic proiect, fără mari pretenţii. Nu ne propunem să descoperim America, în alte părţi există demult astfel de teatre. La Bucureşti, de exemplu, activează deja de zece ani Teatrul Luni de la Green Hours, aflat chiar pe Calea Victoriei, în apropierea Teatrului Act. Astfel de teatre se bucură de mare succes, m-am convins de aceasta în perioada când am fost în România, chiar la începutul lui 2009. Îndată cum m-am întors la Chişinău, am vrut să încerc şi eu să fac ceva, împreună cu colegii care au şi ei dorinţa de a fonda un teatru neformal sau de alternativă, ziceţi-i cum vreţi.
– Mulţi artişti de la noi au vise, proiecte, dar ideile lor nu prea iau foc.
Ideea creării unui teatru în “Club 513” a luat foc, deoarece persoanele cu care lucrez sunt artişti adevăraţi, sunt oameni cu mult entuziasm. Fie timpurile grele, fie timpurile uşoare, artistul întotdeauna trebuie să fie un om cu entuziasm, aşa consider eu. Un artist nu trebuie să se mulţumească cu un rolişor micuţ într-un teatru sau să accepte o situaţie şi mai tristă, când nu are nici un rol pe parcursul unei stagiuni, el trebuie să aibă curajul să încerce şi altceva. În fine, s-a întâmplat aşa ca actorii cu care formăm un fel de comunitate artistică şi creatoare să vrea să iniţieze un teatru underground şi am pornit de la proiectul lui Andrei Sochircă “De la întuneric la lumină”, ce include versuri ale poeţilor transnistreni, scrise în anii douăzeci-treizeci ai secolului trecut. Andrei Sochircă a dat cep “Proiectului 513”.
– Cu Andrei Sochircă o să faceţi şi un spectacol mai amplu de poezie transnistreană interbelică?
De fapt, va fi un spectacol muzical pe baza poeziei autorilor din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. Muzica o compune şi o interpretează Alexandru Cordonean, omul-orchestră, iar eu semnez regia. Andrei Sochircă a fost acela care cu doi ani în urmă a găsit în podul casei părinteşti din Dubna, Soroca, o carte de versuri de Leonid Corneanu şi aceste poezii l-au impresionat atât de mult, încât i-a venit ideea de a realiza un spectacol. Pornind de la Leonid Corneanu, am găsit la Biblioteca Naţională, în secţia Carte rară, autori pe care astăzi nici nu-i cunoaştem, de exemplu, Caftanache, Andriescu, Ijiţki, Culai Neniu, Fiodor Malai, Nichita Marcu, Andriescu. E o poezie foarte curioasă, din care se vede cumva că istoria Transnistriei e o oglindă desfigurată a istoriei Basarabiei. Valul de bolşevism care s-a plămădit în Transnistria interbelică, după 1940, s-a revărsat pe teritoriul Basarabiei, iar după 1946, s-a revărsat şi peste toată România. Am descoperit un lucru pe care alţii îl ştiu: că în anii 1932-1936 în RASS Moldovenească a fost introdus alfabetul latin şi a început să se scrie o poezie cu totul diferită de cea pe care o scriau autorii locali până în 1931. Dacă citeşti o carte din 1929 a unui autor, vezi că acelaşi autor scria cu totul altfel după 1932. Diferenţa de limbaj este şocantă. Paradoxul e că anume poeţii care au glorificat regimul stalinist din RASSM, contribuind la fundamentarea lui ideologică, la un moment dat au început să fie persecutaţi de acest regim, iar unii din ei au fost împuşcaţi. Modelul venea de la Moscova – unul dintre cei mai mari regizori ai lumii Vsevolod Meyerhold a fost şi el împuşcat! Vorbim de un regim extrem de crud, crimele comunismului au fost la fel de sângeroase ca ale fascismului.
– Spectacolul “De la întuneric la lumină” e un act artistic, dar şi civic?
Este un document uman şi e încercarea noastră, a unor oameni de teatru, de a participa la înţelegerea propriului trecut şi a efectului său mutilant asupra noastră.
– Te rog, spune-mi câteva versuri din acest recital.
Versurile sunt scrise într-un limbaj arhaic, ele par foarte ciudate. O poezie începe cu versurile: “Aişea noi lojim, însoariaţi cu raze!”. “A loji” în limbajul acesta pocit înseamnă “a munci”, dar a munci tare de tot. Bănuiesc că verbul ăsta inventat e un calc, vine de la expresia rusească “udarnâi trud” (“ударный труд”). Fanatismul lor ajungea la absurd. În altă poezie de Leonid Corneanu autorul ameninţă soarele: “Soare, dacă tu n-ai să lucrezi cât ţi-om spune, noi o să te înlocuim! Pentru că noi, pe pământ, avem mai buni luminători”. Vă închipuiţi?
– Şi “Mioriţa proletară” a lui Andriescu e cât se poate de bizară.
În acestă “Mioriţă…” e vorba de un cioban în care s-au trezit sentimente proletare, de revoltă. El spune că, dacă ar fi voia lui, ar urca pe cer, să-şi scarpine opinca de “podu’ şeresc”. Apoi le zice stelelor: “Un joc să tuflesc eu cu voi ciobănesc”.
– A ieşit un recital foarte amuzant, dar cu o anume doză de tristeţe – ea apare când ne gândim la soarta tragică a autorilor acestor versuri.
Da, lectura de la “Club 513” a fost foarte haioasă, oamenii râdeau în hohote. E un fel de a ne despărţi de trecut, zâmbind. Sper că pe 5 aprilie chiar ne vom despărţi de trecutul comunist şi trebuie să o facem zâmbind, fără încrâncenare, fără ură şi năduf. Şi mai este o chestie: eu sunt născut în Transnistria, la Grigoriopol. Acolo trăiau părinţii mamei, acolo îmi petreceam vacanţele de vară. Cumva, m-am născut sub stelele Transnistriei şi-mi este aproape acest spaţiu.
– Care va fi de-acum încolo oferta teatrului proaspăt înfiinţat la “Club 513”?
E un teatru interactiv şi avem nişte proiecte mai speciale, nişte lecturi şi spectacole după texte din dramaturgia nouă.
– Inclusiv dramaturgie basarabeană?
Sigur că da. Nu credeţi că lucrăm doar cu dramaturgie transnistreană sau occidentală, nu ne propunem să trecem de la o extremă la alta. Atâta doar că cei care doresc să vadă altceva decât pe scenele teatrelor existente în Chişinău, sunt aşteptaţi la spectacolele teatrului “Luni, la opt!”.
– Mulţumesc pentru interviu!
P.S. Luni, 9 martie, actorii Ghenadie Gâlcă, Leo Rudenco şi Alexandru Pleşca au prezentat într-o formulă originală, provocatoare o piesă de Rodrigo Garcia în regia Luminiţei Ţâcu.
