Dealul din vale: Mastodontul nostru special

Era şi cazul să ni se pună la îndemână, tocmai acum, un model clasic de stabilitate. Că unii nu prea înţeleg ce-i asta. Şi mai grav: îşi închipuie că dacă două-trei zile nu iese nimeni în stradă la dat jos guvernul, gata, avem stabilitate. Fals! Stabilitatea ori este instaurată pe veacuri, ori nu există deloc. În acest sens, datorită buldozerelor stabilizatoare puse în mişcare de comunişti pe direcţiile Casa Bernardazzi, Stadionul Republican şi lacul din Valea Morilor, dar şi pe alte direcţii, s-a reuşit un grad de stabilizare de nivel zero – adică totul a fost făcut una cu pământul. Anume datorită acestui prohod pe şenile ne-a şi fost dat să descoperim chipul unei stabilităţi desăvârşite, care durează, nu că de două-trei zile, ci de peste zece milioane de ani. Şi nu în cine ştie ce fundătură de pe glob, cum ar fi Coreea de Nord, Cuba sau Belarus, ci chiar în capitala statului nostru euro-ceseist. În plus, aflăm că ea, stabilitatea, se păstrează cel mai bine în nisip. Imaginaţi-vă cât de răcoros şi cât de bine trebuie să se fi aşezat în straturi nisipul atunci, hăt în terţiar, încât ciolanele mastodontului nostru să rămână impasibile la capriciile destabilizatoare ale atâtor milioane de anişori. Scheletul nu s-a lăsat tulburat nici când deasupra lui se tolăneau într-o vreme pe nisip la soare, uneori numai în bikini, domnişoarele comsomoliste. Nu i s-a destabilizat nici un oscior. Adevărat, jurnalista-tv care ne-a adus vestea descoperirii mastodontului a ţinut să precizeze că poziţia lui e „cu botu-n jos”. Deci, a existat, totuşi, un factor destabilizator, atunci în terţiar sau mai recent, când plaja era populată de pulpe goale, căci poziţia „cu capu-n jos” nu ni se pare una firească. Unde mai pui că vine în contrast flagrant cu poziţia unei alte relicve istorice, Ulianov-Lenin, aflată – întâmplător? – în imediata vecinătate şi stă cu fruntea sus scrutând viitorul propriilor înfăptuiri revoluţionare. Apropo, când îi auzi pe comunişti vorbind despre stabilitate, în loc să te umfle râsul – te trec fiorii. Ei înşişi sunt rodul celei mai sângeroase destabilizări din istorie. Mama lor e revoluţia. Revoluţia a instauratn (!) stabilitatea mai ales în GULAG-uri, iar frica de GULAG a instaurat la rândul ei un regim de supuşenie totală. În cei opt ani de guvernare, partidul comuniştilor ne-a purtat ba spre Uniunea Rusia-Belarus, ba împotriva Rusiei; ba ne băga în GUAM, ba ne scotea; ba umplea beciul de la Cotroceni cu mii de sticle de vin, ba jignea mojiceşte Cotrocenii; ba ne aducea în stare de embargo faţă de Rusia, ba ne demonstra pupături absolut umilitoare cu cei ce comandau menţinerea embargoului… Nici nu avem spaţiu pentru a le enumera pe toate. Unde o fi, aşadar, stabilitatea? Probabil în nisipul din Valea Morilor, dacă nu cumva în preţul pentru gaze, care e cel mai ridicat din CSI… În locul stabilităţii comuniste, vrem pur şi simplu normalitate. Dacă nu cumva cerem prea mult.