De Angelina Olaru
Recenta scrisoare a lui V. Stepaniuc, viceprim-ministrul în exerciţiu, către premierul în exerciţiu Z. Greceanâi, referitoare la „o serie de propuneri menite să amelioreze activitatea sistemului de învăţământ”, a provocat critici dure din partea cadrelor didactice. V. Stepaniuc a cerut „luarea la un control foarte strict a promovării cadrelor în sistemul educaţional, corectarea conţinuturilor la disciplinele de studiu şi eliminarea ideologiei românismului, pregătirea cadrelor de pedagogi, îndeosebi la disciplinele ideologice”.
Scrisoarea lui V. Stepaniuc porneşte de la „premisa că sistemul de învăţământ din orice ţară este politizat” şi că „sarcina statului este întotdeauna de a avea control asupra acestui domeniu, asupra conţinuturilor cu care operează sfera învăţământului”. Dr. Virgil Pâslariuc, profesor la Catedra istoria românilor a Facultăţii de Istorie şi Filosofie a USM, a declarat că, încă din campania electorală, corpul profesoral a devenit ţinta politicii de intimidare, promovată de comunişti. Se construieşte cu migală imaginea duşmanului intern, al duşmanului de clasă, care, alături de Opoziţie, tinde „să submineze Statul din interior şi să-l subordoneze unui alt Stat” (imaginea „coloanei a cincea”), consideră profesorul universitar.
„Este o tehnologie politică bine cunoscută, care încearcă declinarea responsabilităţii pentru insuccesele endemice ale guvernării în politica internă şi externă, mai ales că a deţinut în toţi aceşti ani o putere neîngrădită şi poartă responsabilitatea absolută pentru ele. De altfel, profesorii şi studenţii sunt acel segment social asupra căruia influenţa comuniştilor este minimă, popularitatea acestora descreşte în funcţie de gradul de instruire al alegătorului.
De aici şi încercarea de a submina învăţământul şi aducerea lui sub control, prin ideologizare, lucru care, în mod expres, contravine Constituţiei (art. 5, p. 2). Toate măsurile menite să „asaneze”, în viziunea autorului scrisorii, învăţământul înseamnă, de fapt, „resovietizarea” acestuia. Astfel, se urmăreşte implementarea unei politici de cadre care ar duce la epurări masive în licee şi universităţi, având ca bază principiul loialităţii faţă de partid, numit eufemistic „patriotism”. Metodologia a fost şlefuită la „Moldova 1”. De altfel, în lumea civilizată a fi „patriot”, înainte de toate, înseamnă a fi „competent”, dar la noi este exact invers”, consideră Virgil Pâslariuc. „Schimbarea conţinuturilor”, într-un limbaj mai simplu, înseamnă rescrierea manualelor şi redenumirea obiectelor de studiu, mai ales la „disciplinele ideologice”, consideră profesorul universitar. „Astfel, din toamnă ne putem aştepta la implementarea în şcoli a cursului de „Istorie a Moldovei” şi a „Limbii şi literaturii moldoveneşti”, precum şi la desfiinţarea disciplinelor academice „Istoria românilor” şi „Limba română”, cu reformele instituţionale respective în universităţi şi la Academie”, avertizează dr. Virgil Pâslariuc.
„Dacă există un asemenea document, deducem că însuşi Victor Stepaniuc recunoaşte, la finele celui de-al doilea mandat, că învăţământul a ajuns într-o stare deplorabilă şi suntem extrem de îngrijoraţi dacă ni se va impune”, este de părere Daniela Buga, director adjunct la Liceul Teoretic „V. Alecsandri”. „Ar însemna să revenim la minciună. V. Stepaniuc a fost dintotdeauna promotorul moldovenismului. Metoda comuniştilor de a-şi promova propriile concepţii la nivel de stat, chiar dacă ele nu corespund realităţii, este condamnabilă. Nu poate fi ignorat adevărul istoric şi dacă un savant de talie mondială, precum Eugen Coşeriu, a spus că nu există limbă moldovenească, atunci eu îl cred pe el şi nu pe promotorii unor ideologii eşuate după şapte decenii”, a menţionat profesoara Daniela Buga.