În Duminica Tuturor Sfinţilor, la 14 iunie, supravieţuitori ai deportărilor din perioada sovietică au asistat la Sfânta Liturghie oficiată la biserica construită recent în memoria celor deportaţi, cu hramul Tuturor Sfinţilor. Mulţi din ei, trecuţi de 70 de ani, au plâns în tăcere durerea celor dragi care au suferit calvarul deportărilor şi nu au mai ajuns să-şi revadă casa părintească.
A murit pe prispa casei ei, unde sovieticii făcuseră punct medical
„Bunica mea se ruga întotdeauna la Dumnezeu să-i dea măcar o zi ca să trăiască pe pământul natal, a suferit mult. Dumnezeu i-a dat o lună – atâta a trăit bunica mea după ce am revenit acasă, după moartea lui Stalin. A murit pe prispa casei ei, în care sovieticii făcuseră punct medical”, îşi aminteşte Margareta Cemârtan-Spânu, una din supravieţuitoarele deportărilor.
ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, care a oficiat serviciul divin împreună cu un sobor de preoţi, a reamintit creştinilor, în cuvântul său de învăţătură, cât de importantă este datoria de a-i cinsti şi a-i pomeni pe cei care au căzut victime deportărilor şi au rămas îngropaţi în pământurile Siberiei.
Cei care au fost tăiaţi, ca mlădiţele, de la tulpina copacilor, duse şi arse pe foc…
„De mulţi ani se vehicula ideea unei biserici în cinstea celor deportaţi. Este un lucru bun. Biserica prăznuieşte astăzi pe toţi sfinţii, din toată lumea – numai Dumnezeu le ştie numele lor, de aceea se numeşte Duminica Tuturor Sfinţilor, care au pătimit pentru Hristos, pentru credinţă. Cei care au fost deportaţi în Siberia au avut o viaţă cu totul aparte. Cei care au fost tăiaţi, ca mlădiţele, de la tulpina copacilor, duse şi arse pe foc – aşa şi acei creştini, care acum 68 de ani, fiind nevinovaţi, au pătimit, au îngheţat, au fost spânzuraţi şi împuşcaţi”, a spus ÎPS Petru.
Este o datorie a noastră să-i pomenim şi să ne rugăm pentru ei
„Acei oameni nu au avut nici o vină. Nu au fost, cum se zicea atunci, culaci, că aveau o căruţă şi 2 perechi de boi. Acum oamenii au mult mai multe – case, 2-3 maşini şi vile. Nouă ne povesteau părinţii şi buneii despre chinul de groază prin care au trecut oamenii deportaţi. Numai când auzi lucrul acesta te înfiorează – când treci prin acestea este foarte dureros. Acei oameni care nu s-au mai întors înapoi, au pătimit acolo, merită să fie cinstiţi, să fie pomeniţi. Chiar dacă au rămas osemintele lor în Siberia, sunt ai noştri. Este o datorie a noastră să-i pomenim şi să ne rugăm pentru ei. Dumnezeu i-a aşezat acolo, în locul drepţilor, unde niciodată nu se stinge lumina lui Hristos, ci luminează tuturor celor care au crezut în Mântuitorul Hristos şi au pătimit pentru El. Este un lucru bun că aţi iniţiat acest înnodământ al dreptăţii, ca aici să fie această bisericuţă, ca să se pomenească numele acelora care se mai ştiu. Cele pe care noi nu le ştim le cunoaşte numai Dumnezeu. Dumnezeu să-i odihnească acolo, cu drepţii, şi să-i aşeze în ceata drepţilor, în rândul sfinţilor care văd neîncetat lumina lui Hristos”, a mai spus ÎPS Petru.
Biserica deportaţilor a fost înregistrată la Serviciul de stat pentru problemele cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova la 7 decembrie 2004. După aproximativ 2 ani de demersuri, Primăria capitalei a alocat un teren pentru construcţia bisericii, în 2006, în apropierea Gării Feroviare, unde în 1941 şi 1949, 1950-1951 victimele deportărilor au fost încărcate în vagoane de vite cu destinaţia Siberia şi Kazahstan. Terenul unde se înalţă în prezent biserica a fost timp de foarte mulţi ani teren de refugiu pentru consumatorii de droguri şi gunoişte neautorizată.
În 2006 a fost pusă prima piatră de temelie şi instalată o Troiţă, iar la 31 mai 2008 a fost sfinţit paraclisul şi oficiată pentru prima dată Sfânta Liturghie în Biserica deportaţilor.
