The Hurt Locker vs. Avatar – James Cameron invins de fosta sotie la Oscar

De Tudor Borcea

"The Hurt Locker", de Kathryn Bigelow, fosta sotie a lui James Cameron, a fost marele castigator la cea de-a 82-a gala a Academiei de film americane, fiind recompensat cu sase premii Oscar, inclusiv pentru cea mai buna regie si cel mai bun film, in timp ce "Avatar", nominalizat la noua categorii, a primit doar trei trofee.

Premiile Oscar au fost decernate duminica seara, in cadrul unei gale care a avut loc la Kodak Theatre din Los Angeles, potrivit imaginilor difuzate de postul TV HBO.

"The Hurt Locker", care a avut noua nominalizari, a obtinut sase premii Oscar, la categoriile "cel mai bun film", "cel mai bun regizor", "cel mai bun scenariu original", "cel mai bun mixaj de sunet", "cel mai bun montaj de sunet", "cel mai bun montaj", potrivit Mediafax.

Filmul "The Hurt Locker" a ramas "copilul preferat" al criticilor americani, desi nu a avut succes la public – incasarile mondiale au atins 21,3 milioane de dolari, o suma mediocra potrivit canoanelor hollywoodiene.
Celalalt mare favorit al competitiei, "Avatar", in regia lui James Cameron, nominalizat tot la noua categorii, a obtinut premiile Oscar pentru cea mai buna regie artistica, cea mai buna imagine si cele mai bune efecte vizuale. Spre deosebire de "The Hurt Locker", pelicula "Avatar" a inregistrat un succes de public fara seaman, obtinand incasari de peste 2,5 miliarde de dolari, devenind filmul cu cele mai mari incasari din toate timpurile.

ilmele "Precious", de Lee Daniels, "Up", de Pete Docter, si "Crazy Heart", de Scott Cooper, au obtinut cate doua premii Oscar. Fara a constitui o surpriza, "Up" a castigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj animat, dupa ce a castigat majoritatea trofeelor acestei categorii in sezonul care a precedat gala Oscarurilor.
Nici castigatorii premiilor pentru interpretare nu au constituit o surpriza, acestia fiind deja onorati de majoritatea asociatiilor de profil in sezonul premiilor care se incheie cu gala Academiei de film americane. Astfel, Christoph Waltz si Jeff Bridges au primit premiile Oscar pentru cel mai bun rol secundar, respectiv cel mai bun rol principal, in timp ce Mo’Nique si Sandra Bullock au fost premiate la categoriile "cea mai buna actrita in rol secundar", respectiv "cea mai buna actrita in rol principal".
In noiembrie, anul trecut, intr-o ceremonie separata, producatorul de film John Calley a primit distinctia Irving G. Thalberg Memorial Award, iar Lauren Bacall, Roger Corman si Gordon Willis au primit Oscarurile onorifice.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.