De Luminiţa Gusina
Mitropolia Moldovei în colaborare cu grupul de iniţiativă şi creaţie „ Milenium III” au lansat recent o campanie antifumat „Nu fuma o zi, nu fuma niciuna”. În cadrul campaniei antifumat mitropolia organizează conferinţe şi seminare, distribuie flaiere şi broşuri, ce au menirea de a informa tinerii despre daunile provocate de tutun. Au fost realizate o serie de filmuleţe care-i îndeamnă pe fumători să renunţe la acest viciu
Printre persoanele ce-i sfătuie pe fumători să abandoneze ţigările se enumără şi premierul Vlad Filat şi primarul capitalei Dorin Chirtoacă, ambii fiind nefumători. Politicienii s-au implicat în proiect şi au acceptat să apară în filmuleţe.
Protoiereul Nicolae Ciobanu, implicat în acest proiect, a relatat: „Pe parcursul a câteva luni am adunat mijloace financiare pentru a spune „Nu!” fumatului. Aceasta este o problemă a întregii societăţi, îi afectează nu doar pe fumători, dar suntem afectaţi toţi devenind fumători pasivi. În tot anul încercăm să formulăm un mesaj contra acestui viciu. Ne bucură faptul că în acest an mesajul nostru a fost auzit şi de alte organizaţii, precum şi de conducerea ţării. Astfel credem că eforturile comune se vor solda cu rezultate mult aşteptate şi va creşte o generaţie fără ţigări”.
Statisticile arată că numărul fumătorilor este în creştere .