Burse de excelenţă pentru doctoranzii moldoveni

De Luminiţa Gusina

13 tineri cercetători din RM au obţinut burse de excelenţă, oferite de către Federaţia Mondială a Savanţilor, pentru anul academic 2010 – 2011. Bursele sunt acordate la propunerea prof. Antonino Zichichi, savant în domeniul fizicii nucleare, preşedinte al Federaţiei Mondiale a Savanţilor, constituie 150 de franci elveţieni, lunar şi se plătesc pe parcursul unui an. Selecţia câştigătorilor s-a realizat prin intermediul concursului de proiecte.

Până în prezent, circa 100 de tineri specialişti au beneficiat de astfel de burse, începând cu anul 1999.

„Exprimăm mulţumiri Conducerii FMS şi personal preşedintelui Antonino Zichichi pentru susţinerea generoasă acordată pe parcursul ultimelor 11 ani a tinerilor cercetători ştiinţifici din Moldova”, se menţionează în mesajul de mulţumire al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Concursul proiectelor pentru bursele de excelenţă pentru anul academic 2010 – 2011, a fost organizat în luna martie curent.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.