Pakistanul a declarat o zi de doliu naţional în urma prăbuşirii avionului Airblue

Guvernul pakistanez a declarat miercuri o zi de doliu naţional în urma prăbuşirii în cursul dimineţii a unui avion de linie aparţinând companiei Airblue cu 152 de persoane la bord pe colinele din jurul capitalei Islamabad, a anunţat biroul de presă al premierului Yusuf Raza Gilani, citat de France Presse.

Gilani şi cabinetul său ‘şi-au exprimat durerea şi supărarea în urma tragicului incident’ şi ‘îşi îndreaptă rugăciunile spre pasagerii ucişi’, se precizează într-un comunicat publicat de biroul primului ministru.

În urma accidentului, ‘guvernul federal a declarat o zi de doliu naţional’, iar ‘premierul a amânat pentru săptămâna viitoare o reuniune guvernamentală’ programată în timpul zilei, potrivit aceleiaşi surse.

Pe de altă parte, surse din cadrul echipelor de intervenţie au declarat pentru AFP că nu există semne de supravieţuitori. ‘Am ajuns la locul prăbuşirii împreună cu alţi patru poliţişti şi responsabili. Resturile avionului erau împrăştiate în mijlocul unui incendiu violent’, a declarat unul dintre responsabili, Arshad Javed.

Un alt responsabil din cadrul serviciilor de intervenţie a declarat la rândul său că nu exista niciun semn de prezenţă a unor supravieţuitori. ‘Tot ceea ce am putut să vedem au fost mâni şi picioare carbonizate. Eu însumi am adunat mai multe membre’, a adăugat Javed.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.