Securitatea vizitei lui Benedict al XVI-lea în Marea Britanie va costa aproape 1,5 milioane de lire

Vizita papei Benedict al XVI-lea în Marea Britanie, care va avea loc între 16 şi 19 septembrie, va presupune cheltuieli de securitate de 1-1,5 milioane de lire sterline (1,2-1,8 milioane de euro), a anunţat joi coordonatorul operaţiunilor de poliţie, transmite AFP.

Nicio altă vizită a unui şef de stat nu a implicat atât de multe locaţii şi în regiuni atât de îndepărtate, a indicat Meredydd Hughes, şeful poliţiei South Yorkshire.

Costul total al vizitei papale, într-o ţară unde numai 10% din locuitori sunt catolici, continuă să stârnească polemici în Marea Britanie. Potrivit cifrelor oficiale, guvernul va pune la dispoziţie 10-12 milioane de lire (12-14 milioane de euro). Biserica catolică va asigura 9-10 milioane de lire (11-12 milioane de euro), alte 6 milioane de lire (7 milioane de euro) fiind deja strânse după un apel public.

Într-un gest controversat, Biserica catolică locală a decis să le ceară o "contribuţie financiară" credincioşilor care vor dori să asiste la slujba în aer liber pe care o va oficia papa.

Benedict al XVI-lea se va afla, între 16 şi 19 septembrie, în prima vizită de stat efectuată de un papă în Marea Britanie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.