De Cătălina Gromov
Mihai Ghimpu a propus, la 16 septembrie, ca în Republica Moldova să fie creată Academia de tenis. Pe baza școlii specializate republicane de tenis va fi creat Centrul naţional de instruire "Academia de tenis", în cadrul căreia vor fi instruiţi cei mai dotaţi sportivi care practică acest gen de sport.
Președintele Parlamentului a spus că toți cîștigătorii Campionatului național de tenis, ai acestui an, vor beneficia de instruire gratuită în Academie.
"Sînt convins că prin crearea Academiei de tenis vom reuşi nu numai să popularizăm şi mai mult acest gen de sport, dar şi să pregătim la un nivel mai înalt sportivi, care evoluează sub drapelul Moldovei la diferite competiţii internaţionale. Personal îmi asum angajamentul să susţin Academia, oferindu-i tot suportul pentru crearea unei baze materiale decente de instruire", a subliniat şeful statului.
Referitor la această propunere, reprezentanții federației de profil, cît și sportivii consideră că le va permite o pregătire mai profesională pentru diferite competiţii internaţionale a lotului naţional, precum şi selectarea celor mai dotaţi tenismeni din toată ţara.
Maxim Dubarenco, campionul Republicii Moldova la tenis din anul curent, a menţionat că susţinerea acordată de conducerea ţării la dezvoltarea tenisului inspiră încrederea că condiţii remarcabile pentru antrenamente vor fi create şi în alte localităţi ale republicii, prin aceasta fiind diversificată geografia participanţilor la competiţiile naţionale.
După părerea lui Nicolae Pitac, vicepreşedintele Comitetului Naţional Olimpic, crearea Academiei de tenis, organizarea Campionatului naţional la toate categoriile de vîrstă demonstrează că schimbările produse în federaţia de profil constituie primii paşi în revigorarea situaţiei într-o probă olimpică, ce se bucură de popularitate în lume.
După premiera sportivilor, care au urcat pe podium, Preşedintele Mihai Ghimpu a jucat tenis în compania celor mai tineri sportivi, care au intrat în posesia medaliilor.