De Victoria Ungureanu
„O democraţie fără libertatea de expresie, fără un spaţiu public real în care vocile societăţii să fie auzite şi respectate, este o contradicţie în termeni. Am învăţat şi noi, în Republica Moldova, ce înseamnă lipsa libertăţii de expresie, îngrădirea presei sau cenzura. Şi tocmai pentru asta, vom lupta pentru ca vremurile care au fost să nu se mai întoarcă” a declarat Mihai Ghimpu.
Potrivit Preşedintelui, Congresul Internaţional al Jurnaliştilor Români nu ar fi putut avea loc la Chişinău înainte de 29 iulie 2009, fapt ce demonstrează amploarea schimbărilor produse în Republica Moldova. Mihai Ghimpu a menţionat că schimbarea a fost posibilă şi graţie eforturilor jurnaliştilor, a consecvenţei, perseverenţei şi curajului de care au dat dovadă chiar şi în timpul regimului comunist.
În acelaşi context, Mihai Ghimpu a menţionat că în Republica Moldova, din păcate, sunt instituţii de presă care prezintă de fiecare dată o singură opinie şi doar dintr-o singură sursă: „Aceasta nu înseamnă jurnalism profesionist, ci propagandă şi manipulare”.
Mihai Ghimpu a reiterat faptul că Republica Moldova este astăzi mai aproape de Europa decât niciodată în istoria ei, solicitând sprijinul jurnaliştilor atât în educarea publicului în spiritul libertăţii şi a democraţiei, cât şi în prezentarea realităţilor din Republica Moldova pe plan european.
În data de 14 octombrie a avut loc deschiderea lucrărilor Congresului Internaţional al Jurnaliştilor Români, care s-a desfăşurat la Chişinău, în perioada 14-16 octombrie 2010. Evenimentul sub genericul „Presă-Putere-Libertate” reuneşte reprezentanţi ai instituţiilor mass-media din Republica Moldova, România, Ucraina, Serbia, Ungaria şi Bulgaria, precum şi oameni politici, diplomaţi, experţi, reprezentanţi ai societăţii civile din Republica Moldova şi România.