De Cătălina Gromov
Chișinău (Moldova.ORG) — A fost lansat „Ghidul Turistic al Găgăuziei”. Este una din primele iniţiative de a populariza potenţialul turistic local în Republica Moldova. Publicaţia surprinde atracţiile turistice ale Unităţii Teritorial-Administrative Găgăuzia, prezentând atât tradiţiile şi obiceiurile, specificul culinar, hotelurile şi pensiunile, cât şi resursele minerale, potenţialul economic. Publicaţia a fost lansată într-un tiraj de 2000 de exemplare, care vor fi distribuite agenţiilor de turism, autorităţilor centrale şi executivului de la Comrat.
Pentru că a fost lansat în premieră pentru această regiune, ghidul surprinde locuri pitorești și obiceiuri din întreg teritorilul RM. „Pe lângă faptul că promovează imaginea regiunii Găgăuzia, acest Ghid turistic reuşeşte să aducă un plus de imaginii întregii ţări. Publicaţia este construită pe principiul utilităţii, oferind informaţii de primă necesitate potenţialilor turişti, despre hotele, restaurante, popasuri, dar şi date generale. Drumul Vinului, desenat în premieră pentru Ghid şi ruta turistică reuşesc să impresioneze pe cei dornici de a investi în această comunitate.” a menţionat directorul administrativ al IDIS „Viitorul”, Liubomir Chiriac.
Başcanul UTAG, prezent la ceremonia de lansare, a subliniat la rândul său că dezvoltarea turismului reprezintă o prioritate a Strategiei de dezvoltare socio-economică a UTAG: „Sunt foarte multe motive pentru care merită de vizitat Găgăuzia. Poziţia geografică, condiţiile climaterice şi prelungirea zilelor călduroase, toate astea sunt asemănătoare cu cele din provincia Bordeaux, Franţa. De aceea cele mai bune vinuri de culoare roşie sunt în Găgăuzia”, a subliniat Mihai Formuzal.
Ghidul Turistic al Găgăuziei a fost lansat la 19 octombrie și este produs în cadrul programului „Asistarea autorităţilor găgăuze în implementarea Strategiei de dezvoltare socio-economică UTA Găgăuzia prin intermediul conceptului DELTA-Moldova” (iulie 2009 – iulie 2010). Programul este iniţiat de LGI/OSI, în cooperare cu autorităţile din Găgăuzia, co-finanţat de Fundaţia Soros-Moldova şi implementat de IDIS „Viitorul”. Suportul acestui program constă în asistenţă acordată la implementarea Strategiei de dezvoltare socio-economică a regiunii pentru 2009-2015, prin fortificarea Agenţiei de Dezvoltare Economică Locală, creată pentru a gestiona proiecte de dezvoltare.