Poliţiştii bulgari protestează la Sofia

Poliţiştii bulgari protestează în faţa sediului Ministerului de Interne de la Sofia, cerând, printre altele, menţinerea privilegiilor lor sociale.

Astfel, ei vor menţinerea dreptului de a ieşi la pensie după 25 de ani de muncă şi a bonusului de 20 de salarii brute pe care îl primesc în momentul ieşirii la pensie.

Sindicatele din poliţie mai vor rezolvarea problemelor restante, cum ar fi asigurarea fondurilor pentru consumabile şi uniforme şi plata orelor suplimentare.

Sindicatele din poliţie intenţionează să organizeze acţiuni de protest în fiecare duminică, până la data de 14 noiembrie.

Poliţiştii bulgari au anunţat recent că negociază organizarea unor acţiuni comune cu omologii lor din România şi Serbia, în semn de protest faţă de reducerea fondurilor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.