De Liuba Călăraș /Chisinau / Moldova.ORG/ — Grigore Vieru – cunoscut şi mai puţin…
Motto: „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi!”
Grigore Vieru
S-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererâta din fostul judeţ Hotin, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină în 1953.
A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii "Alarma", apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii „Scânteia Leninistă”.
A fost redactor la revista “Nistru”, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete de versuri pentru copii: "Făt-Frumos şi Curcubeul" şi "Bună ziua, fulgilor!". În 1964, publică în revista Nistru poemul "Legământ", dedicat poetului Mihai Eminescu.
În 1965, îi apare volumul "Versuri pentru cititorii de toate vârstele", pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret (1967). În 1967, Revista “Nistru” publică poemul "Bărbaţii Moldovei", cu o dedicaţie pentru "naţionalistul" Nicolae Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, iar dedicaţia este scoasă.
În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice "Numele tău", cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian Blaga", "Brâncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.
În 1969, el publică "Duminica cuvintelor" la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în orice grădiniţă de copii. În 1970, editura Lumina publică "Abecedarul", semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de câţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care s-au angajat şi învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţi. Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii "Trei iezi". La numai câteva zile după apariţie, în urma unui denunţ, volumul este retras din librării pentru poemul "Curcubeul", în care s-a găsit "ascuns" tricolorul românesc.
În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul XX, Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban şi Tatiana Nicolescu. În 1974, Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În acelaşi an, apare volumul de versuri lirice "Aproape", cu ilustraţii color de Isai Cârmu.
În 1977, la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România, Vieru vizitează, împreună cu soţia, mai multe oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca şi Iaşi. Un an mai târziu, prin apariţia la editura Junimea din Iaşi (director Mircea Radu Iacoban) a volumului "Steaua de vineri", cu un cuvânt-înainte semnat de Nichita Stănescu, se rupe tăcerea între scriitorii români de pe ambele maluri ale Prutului. În 1981, la editura Albatros din Bucureşti (director Mircea Sântimâbreanu), în colecţia "Cele mai frumoase poezii", apare o selecţie din lirica poetului sub numele "Izvorul şi clipa", cu o prefaţă de Marin Sorescu.
În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii "Maria Mirabela", al regizorului Ion Popescu, textele pentru cântece fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. În acelaşi an apare cartea de versuri "Rădăcina de foc", la Editura Universul din Bucureşti (director Romul Munteanu).
În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Adunând în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut. În 1990, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992, Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace. În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române. La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii.
În Ziua Duminicii Mari (Rusaliile), poetul pune o piatră funerară comună (pentru mama şi pentru el) pe mormântul mamei, cu următoarele epitafuri dăltuite de sculptorul Tudor Cataraga într-o piatră simplă de Cosăuţi: „Pierzând pe mama, îţi rămâne Patria, dar nu mai eşti copil“, iar pentru sine: „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi“. Sensul epitafului său poetul l-a explicat în felul următor rudelor, elevilor şi consătenilor adunaţi în cimitir: „A fi simplu nu este o treabă uşoară. A fi simplu înseamnă să mori câte puţin în fiecare zi, în numele celor mulţi, până când te preschimbi în iarbă. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?!“
În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în veac" (Colecţia: Biblioteca şcolarului), iar în 2000 este decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu" – 150 de ani de la naştere.
La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor.
Locul de veci al lui Grigore Vieru se află la Cimitirul din Strada Armenească. Aşa cum a dorit, este înmormântat la Chişinău. Academicianul Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, a declarat pentru Jurnalul Naţional că Grigore Vieru îşi dorise iniţial să fie înmormântat, atunci când îi va veni ceasul, în satul în care s-a născut şi unde îşi doarme somnul de veci mama sa: Pererâta, de pe malul Prutului.
Chiar pusese, în 1996, o piatră funerară comună în cimitirul de aici. Ulterior, a rugat să fie înhumat în Cimitirul Central, acolo unde sunt şi cei pe care i-a năşit sufleteşte – Doina şi Ion Aldea-Teodorovici – şi unde să fie aduse şi osemintele mamei sale. Mormântul se află lângă cel al poetului şi publicistului Ion Vatamanu şi cel al lui Anton Crihan – unul dintre fruntaşii vieţii publice din România perioadei interbelice.
Primele cuvinte de regret pentru Marele Poet:
"A murit un atât de mare poet al României, încât pe toate mormintele poeţilor români a început să ningă. E o plecare dureroasă şi brutală. Grigore Vieru mai avea multe de făcut. Grigore Vieru se gândea la moarte, dar se gândea şi mai puternic la viaţă. Aveam planuri împreună, cu mai mulţi prieteni ai mei. Avea întâlniri la Galaţi, la Cernăuţi, un program de viaţă puternic, ca şi cum nu ar fi vrut să-l apuce somnul şi să cadă. El a murit la aproape 74 de ani, dar nu este mai mică durerea noastră decât la moartea lui Labiş, care avea doar 29 de ani. (…)
Atât de curat, atât de inocent în viaţa lui publică era Grigore Vieru, încât ultima sa lacrimă a plâns-o pe pământ românesc.
A avut, la fel ca Avram Iancu, în sânge unitatea naţională, soarta integrală a neamului, reprezenta distilarea tuturor trăirilor noastre. Erau unii care îmi voiau moartea, iar Grigore s-a pus în fruntea delegaţiei să lupte pentru mine. Iar când mi-era mai greu, nu aveam nici pâine să mănânc, am primit într-o zi la uşă pe cineva cu o sacoşă. «Vi le-a trimis domnul Grigore Vieru, care vă iubeşte mult!» Erau câteva kilograme de cireşe. Se copseseră cireşele în Basarabia şi Grigore se gândea la mine. Erau zorii libertăţii şi eu nu aveam pâine, se desfiinţase Contemporanul atunci, iar el îmi trimisese fructele învierii. (…)
Ne batem joc de marii noştri actori, ne batem joc de marii noştri interpreţi, de bătrâni, ne asmuţim unii împotriva altora, nu mai găsim raporturi normale între generaţii, nu mai găsim armonia. O lecţie vie şi drastică ne dă Grigore Vieru. Lecţia lui să ne fie exemplu, să ne certe din cele mai înalte tonuri de albastru. Iartă-l pe Grigore Vieru, odihneşte-l pentru că mi-e dor să-i mai aud vocea din când în când, să-i mai aud respiraţia, inima lui! În cultura de aici nu s-a simţit ca acasă, de aceea chiar vorbeam cu Eugen Simion să-i eternizăm memoria, pentru început să i-o permanentizăm pentru cât de nedrept a fost tratat aici. Moartea lui Grigore Vieru va funcţiona ca o nouă viaţă a lui Grigore Vieru".
Adrian Păunescu, scriitor
"Sunt fără replici, fără cuvinte, fără aer, fără respiraţie. Este acelaşi lucru care s-a întâmplat acum 15 ani cu Ion şi Doina Teodorovici, prima mea jumătate de suflet. Acum, efectiv, mi-a murit şi cealaltă jumătate de suflet. Tocmai m-am văzut cu nene Grig, am vorbit cu nene Grig la Chişinău, pentru că am avut spectacol acolo. M-am săturat de fiecare zi care vine şi mi-e frică să nu-mi aducă o veste cumplită. Mi-e frică de fiecare trezire…
Parcă nu-mi găsesc locul şi nu cred că s-a întâmplat asta. Îmi fac fel şi fel de scenarii tâmpite în cap, şi nu-mi vine a crede că nu am să-l mai văd. În fiecare an, m-am văzut cu nene Grig o dată sau de două ori, aici, în România, sau la Chişinău. Sufletul meu este terminat."
Mirabela Dauer, interpretă
"Atunci când moare un om, sigur că regretăm, iar cei care l-au cunoscut şi au fost aproape de el suferă. Însă când moare un poet, dispare şi posibilitatea de a exprima această suferinţă. Cultura română pierde un poet reprezentativ pentru o anumită istorie, pentru existenţa românilor de dincolo de Prut. De multă vreme el era perceput ca un simbol al renaşterii spirituale şi naţionale din Basarabia postbelică. De aceea, eu am crezut întotdeauna că el şi colegii lui de generaţie reprezintă ceea ce a reprezentat generaţia lui Goga la începutul secolului al XX-lea în Transilvania.
E un fel de similitudine de destin, care are şi o prelungire în plan poetic, pentru că, în funcţie de această istorie a tribului său, Vieru şi-a simplificat versul, el voia să comunice un mesaj. Faptul acesta i-a fost reproşat pe nedrept, după părerea mea. Pentru că, încă o dată, Vieru vorbind de pildă de mama îndurerată, care este fantasma esenţială în poezia lui, vorbea de îndurerata Basarabie. (…)
Ştia că trebuie să se adreseze românilor de acolo, înstrăinaţi, agresaţi şi încercaţi de istorie. Probabil că după Nichita Stănescu şi Sorescu a fost poetul cel mai cunoscut şi mai acceptat de oamenii simpli. Iar Nichita Stănescu spunea despre el atât de frumos: «Grigore Vieru este un mare şi adevărat poet, el transfigurează natura gândirii în natura naturii, ne împrimăvărează cu o toamnă de aur, cartea lui de inimă pulsează şi îmi influenţează versul plin de dor, de curată şi pură limpezire». Eu l-am cunoscut în casa lui Nichita Stănescu înainte de 1983. I-am spus odată că poezia lui este ca o lacrimă care mărturiseşte şi profetează."
«Nu am, moarte, cu tine nimic!»
Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură din cadrul Academiei Române
"Gore Vieru – spune Fuego – a fost mai mult decât un poet, a fost un destin, o mare conştiinţă a timpului nostru. A plecat atât de dureros şi de nedrept dintre noi, mutându-se într-o stea şi cu forţa extraordinară a fiinţei plăpânde şi invincibile a strigat: «Nu am, moarte, cu tine nimic!». M-am identificat prin muzică cu maestrul, care m-a iubit ca şi pe propriul fiu şi prin mine el va exista. Am fost ultimul artist care l-a îmbrăţişat pe scenă, fiind prezent la Cahul, la invitaţia domniei-sale, la sărbătorirea Poetului nepereche Mihai Eminescu, care de ziua naşterii lui şi-a ales perechea. Adâncă şi pioasă plecăciune, maestre! Dumnezeu să vă ridice în lumină şi să vă odihnească sfere înalte ca spiritul dumneavoastră!”
Fuego, interpret român
"Moartea lui Grigore Vieru este o pierdere uriaşă, iar tristeţea Basarabiei se îndoliază şi cu tristeţea noastră, a declarat scriitorul Fănuş Neagu la aflarea tristei veşti. (…) Sunt convins că Podul de flori, pe care l-a iubit atât de mult, azi începe să se schimbe în Pod de aramă, cu deschidere spre inima Dunării şi, de asemenea, spre inima Nistrului!
Noapte bună, Grigore! Mereu ne va fi dor de tine şi mereu îţi vom deschide cartea ca să-ţi revedem surâsul tău înviforat şi trist!"
Fănuş Neagu, scriitor
Grigore Vieru: Sunt iarba, mai simplu nu pot fi
