Hoţi la drumul mare (VIDEO)

Chişinău / Moldova.ORG/ — Vǎ mai aduceţi aminte de povestea trandafirilor ce nu mirosea a flori? Istoria continuǎ. De data aceasta, în vizorul “Acţiunii AntiEvaziune” se aflǎ “vânzǎtorii” de metale preţioase din Chişinǎu.

Un nou material şi o nouǎ provocare pentru autoritǎţi.

Se pare cǎ vânzâtorii de aur şi argint din magazinele din Chişinǎu nu cunosc ce e un bon fiscal, sau şmecher se fac a nu înţelege ce vrea clientul de la ei. La solicitarea unui bon de platǎ pentru achiziţia fǎcutǎ, aceştia nu pot decât sǎ facǎ ochii mari şi sǎ-ţi întindǎ, cu cel mai nevinovat chip, o fiţuicǎ care cicǎ ar confirma faptul procurǎrii a unui articol. Poate cǎ “documentul” în cauzǎ ar avea o oarecare valoare în percepţia vânzǎtorilor, dar nu şi în cazul protecţiei drepturilor consumatorilor sau cel de evidenţǎ fiscalǎ.

În cazul prezentat, luând în consideraţie cǎ suma achitatǎ pentru articolul din aur a constituit 2520 de lei, fǎrǎ sǎ fie eliberat un bon fiscal, bugetul statului avea sǎ fie prejudiat cu cel puţin 420 de lei (TVA). Din video se vede cǎ acesta nu este singurul caz. De aici apare şi altǎ întrebare. Dacǎ produsele se vând fǎrǎ a elibera bonuri fiscale, importarea lor în ţarǎ se face legal sau prin contrabandǎ?

Cât aur şi argint se vinde în fiecare zi în Chişinǎu? Câţi bani circulǎ pe lângǎ casieriile statului?

Va fi oare Inspectoratul Fiscal atât de “sensibil” ca sǎ se autosesizeze şi sǎ treacǎ la acţiuni concrete pentru a opri “fenomenul” evaziunii fiscale şi din acest domeniu?

Sǎ revenim la cifre: dacǎ înainte accizul la metalele preţioase se egala cu 10 % din costul produsului (per gram), la moment acesta se echivaleazǎ cu valoarea a 2 lei (pentru argint) şi 30 de lei pentru restul metalelor preţioase (per gram). Asta în cazul în care Prim-ministrul Vlad Filat, în cadrul campaniei electorale la alegerile parlamentare, “striga în gura mare” cǎ va mǎri accizele la metalele preţioase. “Povești gogonate de-a lui nenea Vlad!”, aşa calificǎ promisiunile electorale ale lui Filat Andrei Donicǎ, iniţiatorul “Acţiunii AntiEvaziune”.

Cine sǎ fie vinovat de faptul cǎ nu se elibereazǎ bonuri fiscale? Cetǎţeanul, cǎ nu le cere, sau comerciantul, cǎ nu le dǎ? Sau poate politicienii care nu-şi respectǎ promisiunile?

Nu vreau sǎ merg cu bǎnuielile mai departe, dar vǎdit cǎ şi aurul face parte din interesele anumitor suspuşi.

Vezi mai jos video filmat într-un magazin din centrul capitalei.

Acest material fiind încǎ unul din şirul subiectelor parvenite de la cititori, www.moldova.org vine cu un îndemn de a ne informa despre orice caz de încǎlcare a drepturilor cetǎţenilor.

Echipa de filmare Vǎ va urma pentru a face dreptate!
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.