Titluri onorifice pentru oamenii de teatru

De Irina Gherasimov/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Preşedintele interimar, Marian Lupu a emis un decret cu privire la acordarea titlurilor onorifice mai multor oameni de teatru.

Astfel, “Artişti ai poporului” au devenit: Valeriu Cazac, actor la Teatrul Municipal „Satiricus Ion Luca Caragiale”; Eugen Cucuruzac, actor la Teatrul Municipal „Satiricus Ion Luca Caragiale”; Nicolae Darii, actor la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”; Nicolae Dohotaru, prim-dirijor al Orchestrei Teatrului Naţional de Operă şi Balet; Titus Jucov, director artistic şi regizor al Teatrului Republican de Păpuşi „Licurici”; Margareta Nazarchevici, actriţă la Teatrul „Alexei Mateevici”; Lidia Panfil, Regizor; Nicoleta Vutcărău director artistic şi regizor al Teatrului „Eugene Ionesco”.

Titlul onorific „Maestru în Artă” a fost înmânat compozitorului Iuri Aleabov şi directorului artistic şi regizorul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, Alexandru COZUB.

Distincţia "Artist Emerit" a fost conferită lui Nicolae Jelescu – director artistic al Teatrului "Alexei Mateevici", Rodicăi Mereuţă – actriţă la Teatrul Republican "Luceafărul", lui Ion Mocanu – actor la Teatrul Naţional "Mihai Eminescu", Mihaelei Strîmbanu-Miron – actriţă la Teatrul Naţional "Mihai Eminescu".

Potrivit Serviciului de Presă al Parlamentului, titlurile onorifice au fost conferite pentru merite deosebite în dezvoltarea artei teatrale, succese în activitatea de creaţie şi contribuţie la propagarea valorilor culturale.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.