800 de persoane ucise în Coasta de Fildeş

De Victor Neaga/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Conform rapoartelor Crucii Roşii Internaţionale, cel puţin 800 de persoane au fost ucise în oraşul Duékoué din Coasta de Fildeş, în ultima săptămână.

Potrivit organizaţiei, aceşti oameni au fost victime ale violenţei intercomunale, într-o zonă a oraşului.

Numărul persoanelor strămutate în Coasta de Fildeş a ajuns la un million. Şeful delegaţiei Crucii Roşii din Coasta de Fildeş a numit drept şocant vărsarea de sânge în aşa cantităţi.

Între timp, luptele continuă în Abidjan între forţele preşedintelui Allassana Ouattara, recunoscut de ONU, şi Laurent Gbagbo, care refuză să părăsească preşedinţia.

Alassane Ouattara se pregăteşte pentru un atac final asupra poziţiilor inamice. În cel mai mare oraş din Coasta de Fildeş, Abidjan, aceste forţe au luat cu asalt reşedinţa preşedintelui Gbagbo, unde s-au baricadat susţinătorii săi.

Vineri, forţele franceze au luat sub protecţie circa 500 de cetăţeni străini care s-au refugiat în barăcile de la marginea oraşului.

Corespondentul BBC John James a raportat că regimul Gbagbo îşi trăieşte ultimele clipe.

Între timp, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva a anunţat că primeşte rapoarte neconfirmate care anunţă grave încălcări ale drepturilor omului de către Alassane Ouattara, inclusiv răpiri, arestări arbitrare şi maltratarea unor civili.

ONU a avertizat Gbagbo şi Ouattara şi că aceştia pot fi traşi la răspundre în faţa Curţii Penale Internaţionale. Anterior veneau veşti despre implicarea lui Laurent Gbagbo în uciderea unor civili.

La data de 30 martie, într-un hotel din capitala Yamoussoukro, Coasta de Fildeş, de către forţele din opoziţie a fost ucis un professor francez.

Susţinătorii lui Ouattara declară că au preluat controlul asupra clădirii televiziunii de stat în Coasta de Fildeş, care era loială fostului preşedinte. Televiziunea a încetat să mai difuzeze.

"Se duce o luptă acerbă, se împuşcă din patru sau cinci direcţii. Sunt o mulţime de oameni. E ca o ofensivǎ finală…" – a spus unul dintre localnici către agenţia de ştiri AFP.

Fostul preşedinte nu a apărut în public timp de câteva săptămâni. Reşedinţa sa este păzită de soldaţi, cea mai mare parte fiind garda elitei prezidenţiale.

Gbagbo nu au fost de acord cu rezultatul alegerilor prezidenţiale de anul trecut, pe care el, potrivit observatorilor ONU, le-a pierdut în favoarea lui Ouattara. De partea lui Ouattara a trecut comandantul armatei Philippe Mangou şi detaşamentele poliţiei.

Este raportat că forţele preşedintelui, recunoscut pe plan internaţional, controlează aproximativ 80% din teritoriul ţării.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.