Chişinău / Moldova.ORG/ — În fiecare an, de Sfintele Sărbători ale Paştelui, românii se adună la Campul Românesc, dornici să ciocnească un ou vopsit şi un pahar de vin roşu, urându-şi unul altuia tradiţionalul "Hristos a Înviat”.
Mesele sunt pline de flori, coşuri cu ouă viu colorate şi bucate tradiţionale de Paşti. Dar mai presus de această abundenţă gastronomică, prin calda ospitalitate şi buna cuviinţă a oamenilor ce sfinţesc locul, îţi regăseşti o pace neasemuită a sufletului, o împăcare deplină cu tine însuţi şi cei din jur.
La Camp, românii se simt "acasă", căci sunt întâmpinaţi cu bucurie, cu urări de bun venit şi îndemnat cu drag la masă, în poienile cu troiţe şi copaci înmuguriţi, lângă chipul lui Eminescu dăltuit în marmură albă, sub maiestuoasele salcii de lângă râu, unde se oglindesc pădurile de pe deal, ascunzând în causul lor, dalba Capelă Sfânta Maria.
Deasemnea şi Parohia ortodoxă din Brno îi aşteaptă, în acest final de săptămână şi la începutul săptamânii viitoare, la biserică, pe românii care se află în această zonă a Cehiei. Astăzi, 22 aprilie, se va săvârşi Slujba Ceasurilor
Împărăteşti cu scoaterea Epitafului, iar mai apoi va avea loc Denia Prohodului Domnului,îin timp ce sâmbătă, 24 aprilie, se va oficia Vecernia unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.
Slujbele vor avea loc la Mănăstirea Ortodoxă Sfânta Ludmila din Brno, cu slujire şi în limba română ca şi parohie a românilor din Brno şi împrejurimi.
Românii de pretutindeni vor putea să se bucure de sărbătorile tradiţionale chiar şi fiind departe de casă.