Chişinău / Moldova.ORG/ — Cătina este una dintre cele mai bogate surse de vitamina C, cu un conţinut de 10 ori mai mare decât portocalele.
La aceasta se adaugă vitaminele E şi A pentru a face din cătină şi uleiul extras din ea, cea mai bună soluţie naturală pentru regenerarea pielii.
Găsim uleiul de cătină în numeroase creme din comerţ, însă ce ar fi să-l folosim simplu pentru a ne bucura din plin de proprietăţile lui de regenerare.
Foloseşte-l pentru hidratarea tenului, a mâinilor, buzelor şi a întregului corp.
De asemenea, poţi să cumperi săpunuri homemade care conţin ulei de cătină pentru a preveni uscarea mâinilor şi a pielii.
Ce efecte are uleiul de cătină?
– împiedică apariţia ridurilor
– vindecă pielea de arsuri (inclusiv solare), răni, psoriazis, dermatite, eczeme, acnee, herpes;
– hidratează intens tenul, în special pe cel uscat şi sensibil;
– este potrivit pentru toate tipurile de ten şi se absoarbe rapid în piele;
– protejează gingiile de boli (masează gingiile cu ulei de cătină);
– hidratează buzele crăpate.
Uleiul se aplică pe pielea curată şi uscată.