Chişinău / Moldova.ORG/ — Pe 11 mai un super cutremur va rupe Taiwanul în două. "Profesorul Wang", cunoscut blogger taiwanez care se autointitulează şi profet, susţine că "a citit" în "I Ching" această noutate.
Profesorul Wang recomandă pentru supravieţuire ferecarea în containere, discipolii săi cumpărându-şi deja câte au nevoie şi umplând unele dintre ele cu 27 de tone de orez.
"La ce vă trebuie containere? Luaţi-vă direct coşciuge", le-a replicat un necredincios.
Profeţia profesorului Wang a fost crezută de suficient de mulţi taiwanezi ca instituţia cea mai în măsură să vorbească despre cutremure, "Consiliul Naţional de Ştiinţe" din Taipei, să facă publice informaţiile despre mişcările plăcilor tectonice din regiune: "Nici o mişcare anormală nu a fost înregistrată în ultima lună.
Consiliul nu are autoritate să ia nici o măsură împotriva remarcilor făcute de unele persoane, dar, bazându-ne pe dovezile ştiinţifice pe care le avem acum putem spune că nu va veni nici un cutremur de mare magnitudine".
Profesorul Wang susţine că acesta va veni pe 11 mai exact la ora 10: 42: 37, scrie focustaiwan.tw.
Şi el, şi discipolii săi şi-au comandat în Puli, provincia Nantou, containere în care să se adăpostească, căci cred că vor fi mai în siguranţă ferecaţi în ele când cutremurul de 14 grade pe scara Richter şi tsunami-ul aferent de 170 de metri vor lovi.
Poliţia a deschis în cazul profesorului Wang o anchetă, după ce un bărbat, în vârstă de 70 de ani, i-a luat spusele de bune şi s-a aruncat preventiv pe fereastră.
El suferea de depresie, boala i s-a agravat după cutremurul şi tsunami-ul din Japonia, nemaisuportând şi profeţia profesorului Wang.