Chişinău / Moldova.ORG/ — Două insule mici din prima biosferă marină a Asiei s-au scufundat din cauza minelor de corali, spun experţii.
Insulele făceau parte dintr-un grup din Golful Mannar, situat între India şi Sri Lanka.
Regiunea indo-pacifică este cea mai bogată din lume în ceea ce priveşte resursele marine biologice. Cele 21 de insule ale grupului sunt protejate de Parcul Naţional Marin din Golful Mannar, care acoperă o zonă de aproape 560km pătraţi.
Cu toate astea, pescarii au distrus ilegal recifele de corali din jurul insulelor Poomarichan şi Villanguchalli decenii intregi, a declarat S Balaji, şeful departamentului de conservare a pădurilor şi vieţii sălbatice din această regiune.
"Absenţa reglementărilor înainte de anul 2002 a dus la mineritul ilegal al recifelor de corali, care a luat sfârşit când au apărut legile pentru protecţia mediului", a declarat Balaji pentru BBC.
Balaji a precizat că un alt factor care a dus la scufundarea insulelor a fost şi creşterea nivelului mărilor, ca rezultat al încălzirii globale.
Cercetătorii străini spun însă că, în zonă, creşterea nivelului apelor nu a fost aşa de mare ca în alte zone ale lumii, iar dispariţia insulelor este cauzată în primul rând de distrugerea recifelor de corali.
Golful Mannar a fost ales ca rezervaţia a biosferei de către guvernul indian în 1989 datorită unicităţii sale biologice şi ecologice. Cele mai multe de cele 21 de insule sunt nelocuite, iar coralii au fost distruşi pentru a fi folosiţi ca material în construcţii.
Rezervaţia din Golful Mannar, cu ecosisteme precum recife de corali sau mangrove este casa a circa 3.600 de specii marine de floră şi faună, iar multe altele aşteaptă încă să fie studiate.