Chişinău / Moldova.ORG/ — Să fie magie, oare? Toţi ne dorim asta, dar când să facem…Fiecare magician care are şi el, cică, puteri supranaturale vrea să realizeze numere cât mai ieşite din comun.
Iată că, un britanic a realizat ceva aproape incredibil.
În cel mai recent număr al său, Dynamo, pe numele său real Steve Frayne, a mers pe apele Tamisei.
Iluzionistul în vârstă de 28 de ani a păşit până la jumătatea râului în faţa Parlamentului din Londra înainte de a fi ridicat de o barcă a poliţiei.
Numărul care a fost filmat pentru noua emisiune a iluzionistului, "Dynamo: Magician Impossible", a fost privit cu uimire de oamenii care treceau prin zonă.