De Adriana Agapii/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Mlădierea apelor gingaşe, dar în acelaşi timp puternice, cât şi bogăţia şi diversitatea florei şi faunei Deltei Dunării, fascinează şi cucereşte irevocabil.
Cursul Dunării de aproximativ 1000 km pe teritoriul României, îmbogăţit de apele afluenţilor săi, se desparte în trei braţe (Chilia, Sf. Gheorghe şi Sulina) la intrarea în Marea Neagră, formând una dintre cele mai mari delte în Europa şi cel mai întins spaţiu umed din lume.
Delta Dunării este un exemplu real şi ireproşabil al grandorii şi forţei apelor. Delta este formată în locul unui golf al Mării Negre, pe teritoriul căruia au fost aduse de apele Dunării aluviuni, care s-au resedimentat în urma curenţilor circulari ai Mării Negre.
Resursele care au făcut din Deltă o regiune turistică atrăgătoare şi unul dintre cele mai importante obiective turistice din România sunt:
• Exotismul peisajelor, de pe canale şi braţe, fiind un loc ideal pentru împătimiţii artei fotografice şi pentru cei are vor să se relaxeze şi să savureze din frumuseţea landşafturilor Deltei;
• Pădurea de stejari de pe Grindul Letea, loc de habitat al numeroaselor mamifere, ce atrag iubitorii de vânătoare, potenţial turistic foarte solicitat de turişti;
• Dunele de nisip de pe grindurile Caraorman şi Sărăturile, ţinutul păsărilor;
• Aşezările de la Maliuc, Mila 23, Sf. Gheorghe, atrăgătoare prin specificul lor de sate pescăreşti;
• Oraşele Sulina şi Tulcea, pentru iubitorii de confort, aici puteţi găsi cazare în hoteluri de 4 stele pe malul Dunării.
Regiunea Deltei este impresionantă şi atrage turiştii nu numai prin potenţialul ei natural dar şi prin monumentele ei istorice, zona fiind bogată în vestigii geto-dacice (în perimetrul satelor Murighiol, Mahmudia, Bestepe), vestigii romane (Tulcea, Dunăvăţul de Jos); dar şi prin prezenţa în zonă a monumentelor spirituale, atât creştine cât şi musulmane (Babadag).
Ţinut de reculegere, de distracţie, de vânătoare şi de pescuit. Delta Dunării poate satisface gusturile oricărui turist, iar odată venit aici sigur va pleca cu valiza plină de amintiri frumoase şi de neuitat.
Distanţa Chişinău – Tulcea este de 454 km.