De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — În noaptea spre 28 iulie, un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost împușcat în propria locuință.
Victima, Mihai Bendos, auzind noaptea zgomote stranii în ogradă, a anunțat inițial firma particulară care îi păzea locuința. Între timp a hotărât să rețină hoțul de sine stătător, ceea ce nu i-a reușit. Acesta scăpând a efectuat câteva împușcături dintr-o armă de vânătoare, rănind pe proprietarul casei.
Fiul mai mic al proprietarului, care la fel a ieșit afară, a chemat ambulanța. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului de Urgență, bărbatul a fost împușcat de trei ori în regiunea tâmplei, abdomenului și picioarelor. Starea victimei rămâne a fi în continuare gravă.
Puțin mai târziu, s-a aflat că acesta este membru al partidului PLDM, fiind numărul unu pe lista consilierilor liberal-democrați din orașul Durlești. Mihai Bendos nu crede că atacul are legătură cu activitatea sa politică, el fiind ales de curând consilier liberal democrat la Durlești.
Poliția încearcă să vadă dacă infractorul era singur sau era așteptat de cineva. Cazul este cercetat, iar principala versiune înaintată de poliție este cea a unui jaf armat.