Eternul Brâncuşi

De Adriana Agapii/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Constantin Brâncuşi şi-a eternizat numele prin opera sa excepţională, iar oraşului Târgu Jiu ia dăruit câteva dintre comorile lui sculpturale, astfel incluzându-l în lista celor mai căutate, de către turişti, oraşe din România.

Din anul 1938 Parcul Central din Târgu Jiu este deţinătorul unora dintre cele mai cunoscute opere de artă ale lui Constantin Brâncuşi şi singurele expuse în aer liber.

Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu este un omagiu adus soldaţilor români căzuţi în Primul Război Mondial.
Masa Tăcerii ar reprezenta masa la care stau soldaţii înainte de a pleca la luptă. Este locul de reculegere şi meditaţie asupra sensului vieţii. Forma rotundă atât a scaunelor cât şi a mesei este simbol al liniei infinite fără colţuri şi sfârşit. Masa şi scaunele, 12 la număr, sunt lucrate din calcar.

Timpul, prezent de altfel în toate operele lui Brâncuşi, este reprezentat în scaunele-clepsidre, aranjate în jurul mesei. Privită de sus apare imaginea unui ceas al „tăcerii”, căci timpul se scurge în linişte.

Poarta Sărutului este Templul Sărutului, Împărăţia Bărbatului care-şi găseşte Femeia. Poarta fără intrare şi ieşire, dar care totuşi este intrarea pe Tărâmul Dragostei – simbol al eternului, iar oamenii efemeri ce-i trec pragul (Iubirii, Porţii) devin eterni prin sentimentul ce-l nutresc. De la Poarta Sărutului pleacă o alee mare spaţioasă pentru toţi împătimiţii sentimentului pur şi a legăturii sacre dintre Bărbat şi Femeie, dar şi două drumuri înguste la dreapta şi la stânga pentru cei rătăciţi prin viaţă.

Coloana Infinită – un alt altar închinat timpului şi eternului, a devenit cartea de vizită atât a oraşului, cât şi a însăşi maestrului. Înaltă de 29,33 m, este constituită din 17 module romboidale din fontă dispuse pe un ax din oţel.
O caracteristică definitorie a operelor lui Brâncuşi este faptul că sunt un izvor nesecat de gânduri, meditaţii şi interpretări, create parcă pentru a trezi gândurile adânc ascunse în sufletul omenesc.

Mergeţi să admiraţi coloana Infinitului, să tăceţi la Masa Tăcerii şi să meditaţi sub Arcul Sărutului la Târgu Jiu.

Distanţa de la Chişinău până la Târgu Jiu este de 737 km.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.