De Paula Munteanu/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Pierderi de circa 63 de miliarde de dolari, iată care sunt rezultatele insomniei în SUA. Conform unui studiu, un sfert din angajați au probleme din cauza insomniei.
La cercetare au luat parte 7.428 de voluntari, dintre care 23% au recunoscut că au probleme legate de somn, cel puțin trei nopți pe săptămână.
Aceste ore nedormite, indiferent că este vorba despre dificultatea de a adormi sau de somnambulism, creează probleme în timpul orelor de muncă. Fiind prea obosiți ca să se concentreze, angajații pierd astfel circa opt zile de an, iar tradus în bani, ar fi cam 2.280 de dolari pe angajat. Astfel, calculată pentru întreaga țară, pierderea se estimează la 63 de miliarde de dolari.
“Acum că am aflat cât ne costă cu adevărat insomnia, întrebarea pe care ar trebui să şi-o pună fiecare angajator este dacă nu ar fi rentabil să intervină”, consideră Ronald Kessler, autorul studiului.