Lacul glaciar Lala Mare

De Adriana Agapii/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Te trezeşti de dimineaţă în zgomotul claxoanelor de maşini, îţi beau repede cafeaua sau ceaiul şi fugi repede, repejor prin ambuteiaje infernale la serviciu.
Dar sigur, nu odată, ţi-ai imaginat că dimineaţa te poate trezi cântecul unei păsări sau razele jucăuşe ale soarelui abia apărute de după colina muntelui, care te gâdilă uşurel pe nas, pe obraji, invitându-te afară să beai din apa limpede a izvorului, ce se aude şopotind.

Dar ce-ar fi dacă ai lăsa totul baltă şi ai face ca imaginaţiile să devină realitate. Şi aici intervin eu pentru a vă propune o oază de linişte pe malul unui lac de munte din munţii Rodnei.

Lacul Lala Mare este unul dintre cele mai mari lacuri glaciare de pe teritoriul României. Îl puteţi admira la altitudinea de 1815 m, în munţii Rodnei la poalele vârfului Ineu. El măsoară circa 6000 metri pătraţi şi are o adâncime de 2 metri.

Este mai puţin cunoscut acest lac, fiindcă pentru a ajunge la el este nevoie de puţin efort, rezistenţă, deoarece nu se poate urca cu maşina. Dar răsplata pentru efortul depus va fi pe măsură, luând în consideraţie splendoarea pe acre o veţi putea delecta ajunşi la lac.

Pentru a ajunge la lacul Lala Mare aveţi nevoie de echipament special pentru trasee montane şi de mult entuziasm. Vă pot propune două trasee montane pe care le puteţi urma:
• Comuna Rodna – Valea Vinului – izvorul Băilor – Vf. Curăţel – Şaua cu Lac – Vf. Ineu;
• Comuna Rodna – Vf. Capul Beneşului – Muntele Curăţel – Şaua cu Lac – Valea Lala – Gura Lalei.

Urcatul va dura aproximativ 2 ore şi vă va oferi satisfacţii vizuale, auditive şi emoţionale deosebite. Nu veţi regreta efortul depus, iar energia pozitivă emanată de splendorile montane din zonă vă vor încărca bateriile .
Distanţa de la Chişinău până la comuna Rodnei este de 425 km.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.