De Adriana Agapii/ Chişinău / Moldova.ORG/ — La nici zece minute de la drumul dintre Sighişoara şi Mureş, se înalţă falnic din istorie peste satul Criş, castelul Bethlen, o adevărată tolbă plină cu poveşti.
"Este un castel construit în secolul XIV, când pe un promontoriu mai înalt al satului s-a ridicat o construcţie din lemn cu rol de apărare împotriva tătarilor", a explicat profesoara de istorie, Maria Diaconu. Castelul a fost dăruit de împăratul Austro-Ungariei unui membru al familiei Bethlen pentru vitejia arătată în cruciade.
Tot din acelaşi secol (XIV) datează şi istoria blazonului familiei, care are reprezentat un şarpe cu un măr în gură. O legendă spun că locul ar fi fost bântuit de un monstru din familia celui din Loch Ness, un şarpe uriaş asociat cu numeroase dispariţii în rândurile localnicilor. Stăpânul castelului văzând şarpele, i-ar fi aruncat un măr cu care acesta s-ar fi înecat.
Castelul a trecut în stăpânire, secole de-a rândul, urmaţilor acestei familii nobiliare şi s-a transformat treptat dintr-un castel de vânătoare într-o locuinţă permanentă a familiei, iar funcţia defensivă a fost înlocuită cu cea de reşedinţă nobiliară.
În secolul XVI membrii familiei adaugă la construcţia castelului o galerie cu logii în stil renascentist. Este adus aici un teasc de tipărit şi unde se tipăresc o serie de cărţi. Astfel că, în acea perioadă, în incinta castelului s-a constituit una dintre cele mai mari biblioteci din Europa din acea vreme.
Doi dintre membrii familiei s-au remarcat ca istorici, scriind istoria Transilvaniei.
Ca şi orice alt castel medieval şi castelul Bethlen îşi are legenda sa. Se zice că ar fi locuit în castel o nevastă care nu-şi iubea soţul şi care de dragoste neîmplinită ar fi înnebunit şi ar fi murit. De atunci bântuie prin holurile castelului. Localnicii spun că ştiu de existenţa fantomei, dar tot ei remarcă că nimeni nu se teme de ea, fiind inofensivă.
Astăzi castelul aparţine unei nepoate a ultimului Bethlen care a locuit acolo. Castelul a fost lăsat în voia sorţii, ruinându-se încet-încet, iar astăzi a rămas doar o umbră cenuşie a fostei locuinţe princiare.
Distanţa de la Chişinău până la Castelul Bethlen este de 500 km.