Biserica de sub lac

De Adriana Agapii/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Vă întrebaţi dacă există aşa ceva? E vă spun cu certitudine, da, există şi se află în satul Beliş din judeţul Cluj.

Satul Beliş, ca şi biserica satului, au o istorie stranie, dar în acelaşi timp misterioasă. Anul întemeierii satului nu se cunoaşte. Se vorbeşte că localitatea Beliş ar fi fost întemeiată de ciobanii veniţi pe aceste meleaguri ca să-ţi pască oile şi văzând că este un loc prielnic crescutul ovinelor au hotărât să se stabilească cu traiul aici şi să-şi construiască case permanente. Documentar, pentru prima dată, Belişul a fost atestat în anul 1737.

Despre biserica satului nu se ştie mai nimic. Nu se cunoaşte nici anul construcţiei, nici constructorul. Se presupune că datează din secolul XIV. Construcţia bisericii nu este una deosebită şi seamănă cu multe alte biserici ortodoxe. Dar ceea ce o face deosebită este faptul că lăcaşul de cult poate fi văzut doar pe timp de vară secetoasă, când apa lacului de acumulare Beliş-Fântânele scade mult.

Mărturie a existenţei vechiului sat Beliş rămâne a fi peste secole biserica care răsare din apele tulburi şi reci ale lacului spre a fi încălzită de razele soarelui. E de mirare faptul că biserica a rezistat şi a rămas în picioare în ciuda factorilor neprielnici în care îşi duce existenţa. Pe pereţii lăcaşului sau păstrat chiar şi fresce murale, ce reprezintă chipuri de îngeri şi sfinţi.

Biserica şi întregul sat au ajuns sub apele lacului în urma construcţiei, în timpul dominaţiei comuniste, a unui baraj, care avea să inunde întregul sat de moţi. Astfel că localnicii au fost nevoiţi să se mute mai sus, pe coasta aridă a Ungurului. Şi-au cărat tot ce aveau mai de preţ, dar nu au uitat şi de biserică, au strâns toate icoanele şi candelabrele, cărţile sfinte şi au plecat. Ultimii care au părăsit satul au fost morţii îngropaţi în cimitirul satului. Fiecare familie şi-a răscolit osemintele strămoşilor decedaţi şi le-au strămutat în noul cimitir din noul sat.

Astfel, a rămas satul pustiu. Astăzi tulbură liniştea munţilor Gilăului şi ai Vlădesei numai turişti curioşi să vadă minunea ce răsare din apele lacului.

Distanţa de la Chişinău până la biserica de sub lac este de 626 km.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.