Cutremur în India: 36 de morţi

Chişinău / Moldova.ORG/ — În India, ieri, 18 septembrie, s-a produs un cutremur cu magnitudinea 6,9 grade.
În urma seismului 36 de persoane au murit în India, Nepal şi Tibet, au anunţat, astăzi, 19 septembrie, surse oficiale.

Cincisprezece persoane au murit în statul Sikkim, situat într-o zonă muntoasă din nord-estul Indiei, şi alte nouă în statele federale vecine, unde cutremurul a provocat panică, potrivit mediafax.ro.

Cinci persoane şi-au pierdut viaţa în Nepal, trei dintre victime murind în capitala Katmandou, după prăbuşirea unui zid al clădirii ambasadei britanice.

Agenţia Xinhua a precizat că şapte persoane au murit în sudul Tibetului, într-o zonă afectată de cutremur.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.