Draconide, cel mai important eveniment astronomic al anului (VIDEO)

De Adriana Agapii/ Chişinău / Moldova.ORG/ — În luna octombrie, mai precis pe data de 8 octombrie, între orele 19.00 şi 21.00, va putea fi observat pe cer un fenomen astronomic rar şi anume „un curent de meteori uriaşi numiţi „Draconide” declară Jeremie Vauboillon, specialist în predicţii în cadrul Institutului Mecanică Cerească şi Calcul Efemeride (IMCCE) Paris. Potrivit acestuia, curentul de meteori, denumit popular “ploaie de stele căzătoare” , cuprinde mii de miliarde de particule dintr-o cometă care pătrund în atmosferă, cu viteză foarte mare.

“Ca să vă dau un exemplu, toată lumea ştie că în luna august sunt foarte multe stele căzătoare şi toată lumea le poate vedea, fără un mare telescop. E foarte uşor: te duci afară, deschizi ochii şi le vezi. În octombrie, vor fi de două ori sau chiar de şase ori mai multe stele căzătoare decât în august. Este momentul perfect pentru a fi văzute. Dacă vreţi să scăpaţi de oraş, vă duceţi în afară, vă întindeţi sau vă aşezaţi pe un scaun şi le veţi putea vedea. Vă încurajez puternic să mergeţi să le vedeţi”, a declarat Jeremie Vauboillon.

Potrivit specialistului, ultima dată fenomenul a fost văzut în 1946, iar înainte de acest an în 1933.
“Draconidele”, “fenomen unic în viaţă”, vor putea fi văzute din întreaga Europă, dar şi din partea de vest a Asiei, România fiind “perfectă pentru observarea acestui eveniment”.

„Draconidele” reprezintă de fapt o uriaşă ploaie de stele căzătoare şi este un fenomen destul de rar, are merită să fie urmărit, mai ale că şi plasarea Republicii Moldova este perfectă pentru vizionarea unei astfel de ploi deosebite.
Să ieşim cu toţi la iarbă verde , în câmp să urmărim pe 8 octombrie fenomenul astronomic uimitor prin frumuseţea sa.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.