De Adriana Agapii/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Vârful Romani din munţii Parâng, România, se pare că va fi locul unde se va „naşte” o nouă localitate şi una simplă, ci o adevărată staţiunea montană, care se vrea o rivală pe măsură staţiunilor montane din Elveţia.
A 90-a localitate a judeţului Vâlcea, cum o numesc autorităţile, staţiunea Vârful Romani, situată la 1.800 de metri altitudine, va fi una dintre cele mai frumoase din România.
“Pe 200 de hectare se va întinde una din cele mai frumoase staţiuni montane din România. Elegantă, cu străzi curate, cu case din lemn şi piatră, cu farmacii, restaurante, magazine, biserică, schi, stâne turistice. Un peisaj tipic din Alpi ar spune mulţi, deşi se află doar la 14 kilometri de Horezu şi la 12 kilometri de Mănăstirea Hurezi. Este un proiect bine elaborat şi gândit la detaliu – de la amplasamentul viitoarelor pârtii de schi până la locul unde se vor construi hoteluri şi baze sportive”, declară Constantin Niţu, primarul din Horezu.
Viitoarele vile şi pensiuni vor avea aceeaşi arhitectură pentru a crea un tot întreg bine conturat. Pe teritoriul staţiunii în formare sunt circa 1.300 de loturi concesionate de către diferiţi proprietari. Circa 70 de vile şi case de vacanţă se află, în acest moment în execuţie, iar viitoarele străzi ale staţiunii vor ave lăţimea de 12 m, care vor fi prevăzute cu trotuare pe ambele părţi. Fiecare lot, dat proprietarilor, numără o mie de m.p. Potrivit unui regulament stabilit din timp doar 30% din potenţialul de cazare al vilei sau casei de vacanţă trebuie să fie ocupat, pentru a evita suprasolicitarea şi înghesuiala în staţiune.
Finisarea lucrărilor de amenajare a noii staţiuni este preconizată pentru anul 2018.
Staţiunea va fi unită printr-un drum de 150 de km cu alte staţiuni ( Obârşia Lotrului, Vidra, Voineasa, Călimăneşti, Olăneşti, Ocnele Mari, Govora, Horezu) şi care va constitui Drumul Staţiunilor.