De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Descoperirea a cinci coifuri trace din perioada predacică pe teritoriul României a stârnit noi controverse şi noi ipoteze referitoare la conducătorii traci.
Au fost descoperite, pe rând, nu mai puţin de cinci coifuri tracice, lucrate integral din aur sau argint, care conţin, absolut straniu, aceleaşi motive şi au aproape aceleaşi însemne încrustate pe ele. Coifurile din aur au fost găsite la sute de kilometri distanţă unul de altul, în locuri diferite, dar toate datează din aceeaşi epocă predacică şi au asemănări uluitoare.
Primul, cel mai cunoscut dintre ele, coiful de la Peretu, apoi cel din mormântul de la Coţofeneşti, încă unul descoperit la Cucuteni, lângă Iaşi, cel de la Agighiol, dezgropat tot dintr-un mormânt regal şi ultimul, cel mai enigmatic dintre toate, coiful găsit nu se ştie exact cum, pe malul Dunării, lângă Porţile de Fier. Acesta a şi dispărut în mod misterios din ţară, pentru a reapărea tocmai peste Ocean, într-unul dintre cele mai mari muzee ale lumii.
Ideea ce s-a format în urma acestor descoperiri, alimentată de o legendă, ar fi că regii traci, stăpânitorii Lânii de Aur din cântecele orbului Homer, domnitori şi peste lumea dunăreană, erau uniţi între ei de un jurământ tainic. O lege a tăcerii învelea acest jurământ pentru ca duşmanii să nu ştie ca ei îşi apărau împreună pământurile şi comorile.
Vorbele vechi spun că, de fapt, triburile tracice de pe teritoriul României erau într-un fel unite prin înfrăţirea regală a conducătorilor, cu mult înainte de marele Burebista. Cei aleşi, iniţiaţi în „Taina Jurământului”, tracii purtau ca semn de recunoaştere coifuri de aur sau de argint gravate cu semne anume, numai de ei înţelese şi ştiute.
Să însemne oare acest lucru că teritoriul românesc era leagănul unei civilizaţii înfloritoare cu o cultură extraordinară? Iar acest lucru se întâmpla cu 3000 de ani înainte de Hristos. Din întâmplare sau dinadins, marile descoperiri arheologice din Romania sunt ţinute în umbra, dosite, minimalizate sau tratate cu indiferenţă, deşi existenţa lor vorbeşte despre o civilizaţie precreştină uluitoare.
Nouă ne rămâne doar să presupunem, să credem şi să sperăm că odată se va face lumină şi peste istoria neamului nostru.
